Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:48 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fiii satului“, în straie de sărbătoare la Zilele Comunei Albeşti (gelerie foto)

ro

18 May, 2015 00:00 7074 Marime text


Ieri, pe Valea Parului, câteva mii de oameni s-au strâns pentru a lua parte la serbarea câmpenească „Fiii satului“, punctul culminant al Zilelor Comunei Albeşti. Deşi sărbătoarea localităţii se întinde pe parcursul mai multor zile, momentul îndelung aşteptat de toţi a fost însă spectacolul de ieri, organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Albeşti. Scena special amenajată pentru acest eveniment a fost luată cu asalt de o pleiadă de artişti care au făcut spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, distracţia a fost asigurată de artişti populari de renume precum Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Elisabeta Turcu şi Nicolae Datcu.

Petrecerea a continuat cu ansamblurile Plai de dor şi Plai de Dor Junior, din Albeşti, fiii satului trezind cheful de dans al celor prezenţi. La eveniment au participat şi artişti care au satisfăcut gusturi mai moderne, Simona Nae şi Sonny Flame fiind preferaţii tinerilor. „Sărbătoarea comunei Albeşti se organizează în fiecare an, în preajma sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, încă din anul 2008. An de an, a crescut în amploare, a devenit o frumoasă tradiţie. De fiecare dată, ne dorim şi reuşim să aducem artişti îndrăgiţi, interpreţi de valoare, în aşa fel încât toţi cei prezenţi să fie mulţumiţi şi să revină cu plăcere“, a declarat primarul Gheorghe Moldovan.

Oamenii au profitat de vremea bună şi au întins grătarele, putând să asiste, în acelaşi timp, la spectacolul care se desfăşura în faţa lor. Aşadar, buna dispoziţie a fost la ea acasă. Nu au lipsit nici activităţile destinate copiilor, care s-au putut zbengui în parcul de distracţii, pe tobogane gonflabile, în timp ce părinţii, aflaţi la terase, savurau mici, preparat care nu putea lipsi de la o astfel de ieşire la iarbă verde. Joi, locuitorii din Albeşti sunt aşteptaţi la slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea hramului Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din comună.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii