Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul Iernii 2016 Primăria Constanţa aşteaptă recomandări de la constănţeni

ro

24 Aug, 2016 00:00 3785 Marime text
 

Un anunţ postat pe site-ul Primăriei Constanţa ne informează că, în data de 29 august, la ora 12.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa, reprezentanţii municipalităţii vor să discute cu constănţenii pe tema „manifestărilor artistice şi recreative ce urmează să se desfăşoare cu ocazia sărbătorilor de iarnă - Festivalul Iernii 2016“. Mai mult, au fost desemnate două persoane - Mihaela Popescu sau Laura Baltag - care pot oferi informaţii pentru cei dornici să dea o mână de ajutor administraţiei locale. Totodată, constănţenii sunt îndemnaţi să vină cu propuneri, sugestii sau opinii „cu valoare de recomandare“, astfel încât activităţile incluse în programul Festivalului Iernii 2016 să fie pe placul tuturor… dacă tot vor fi plătite din bugetul local.
 
Și pentru că tot a venit vorba de bani, trebuie menţionat faptul că nu se ştie cât este dispusă municipalitatea să aloce pentru organizarea şi desfăşurarea festivalului. Cert este că, printre propunerile avansate şi care vor fi dezbătute, se regăseşte şi derularea, în fiecare weekend, a unui spectacol în cadrul căruia să evolueze cel puţin un artist cunoscut la nivel naţional.

Ce propune municipalitatea

Ca de fiecare dată, Festivalul Iernii se desfăşoară pe parcursul lunii decembrie, iar ediţia din acest an nu va face excepţie. În perioada 1-30 decembrie, Primăria Constanţa propune următorul „desfăşurător“ al programului:
- „deschiderea festivalului - pe 1 decembrie, cu un concert şi un foc de artificii care să marcheze Ziua Naţională;
- amplasarea unei scene unde vor avea loc în fiecare weekend (vineri, sâmbătă, duminică) spectacole de teatru pentru copii, concerte de colinde şi concerte cu artişti cunoscuţi la nivel naţional (cel puţin un artist cunoscut în fiecare seară de spectacol), în intervalul orar 18.00-21.00;
 - elemente de butaforie unde cei interesaţi se pot fotografia în mod gratuit;
- amenajarea unei zone de agrement care va cuprinde următoarele: atelierele lui Moş Crăciun vor funcţiona în intervalul orar 17.00 - 21.00 (atelier de confecţionare de globuri, căsuţa lui Moş Crăciun - cort sau alt tip de amenajare acoperit şi cu trei laturi închise - unde personaje costumate în Moş Crăciun şi Doamna Crăciun vor asculta dorinţele copiilor şi le vor oferi cadouri simbolice, unde se vor desfăşura activităţi de animaţie, jocuri şi ateliere de desen etc., cutia poştală decorată, unde copiii vor depune scrisori pentru Moşul, căsuţe unde se comercializează turtă dulce, vată de zahăr, ciocolată caldă, ceai, articole specifice sărbătorilor de iarnă, sania lui Moş Crăciun etc.), zonă de butaforie cu scena naşterii Domnului Isus Cristos;
 - în centrul zonei de agrement va fi amplasat un brad cu înălţimea minimă de 20 m, decorat cu minimum 20.000 de luminiţe;
- zonă de alimentaţie publică;
- asigurarea şi montarea unui patinoar în suprafaţă de minimum 1.200 de metri pătraţi, care va funcţiona pe baza unui program stabilit pe bază de bon de ordine sau brăţară de rezervare cu oră de intrare, astfel încât să se evite aglomeraţia excesivă. Se poate stabili, cu sprijinul Inspectoratului Școlar, un program de rezervare a locaţiei pentru elevii şcolilor constănţene, în fiecare weekend şi în vacanţa de iarnă şi cea intersemestrială, în anumite intervale orare. Accesul pe gheaţă va fi gratuit.
- se pot amplasa echipamente de agrement (carusel, trenuleţ etc.);
- pe toata durata desfăşurării festivalului se va difuza muzică ambientală specifică sărbătorilor de Crăciun“.

Citeşte şi Festivalul Iernii şi Revelionul din Constanţa, organizate de două instituţii din „ograda“ lui Sebastian Ghiţă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatzeanul 03 Sep, 2016 22:33 Lucratorii care pietruiesc si peste ani poate vor asfalta strazile Constantzei, vin la munca la orele 9.00 si arunca colo, colo putzina piatra si la orele 13.00 si un pic pleaca, alteori pleaca la orele 15.oo, nici ca-i mai vezi. intr-o zi, au dat cu excava torul atat de mult, ca au spart o tzeava / o conducta de apa, le-a trebuit mult timp ca sa remedieze defectziunea provocata, a curs atata apa, ca se formase-n strada, o adevarata " balta ", ce sa mai vorbim, " specialistii lui peste ", adica care farama si strica, mai mult decat sa faca treaba buna. Serviciu de directori, si directorii mai au si alte misiuni, dar acesti lucratori spun, cu cat intarziem lucrarea, banii ii luam, iar sefii sunt patronii lor, care sunt si functzionari ai primariei. Cui sa reclami / sa spui ceva, ca reclamatziile ajung la primarie, adica la patronii lucratorilor ?! Asa ceva, nu s-a mai auzit pana acum ! Lucratorii cer de la oamenii locului, sa le faca cinste, pentru ce si de ce, cu ce ocazie ?! Daca lucrarile vor derula astfel, se vor termina, precum lucrarile de la unele biserici, adica in vreo 100 de ani, poate si mai mult, catzi primari si consilieri locali au sa se mai schimbe, care o mai apuca, o mai trai pana atunci !!!!!!
  • andrei 24 Aug, 2016 07:41 aprobarile pentru desfasurarea lucrarilor in vederea racordarii la gaze sa se faca in timp util pe masura solicitari de COMGAZ.Se implinesc 2 ani de la cererea noastra societatea acuzand primaria ca nu are autorizatie aprobata si vine iarna,a treia....de cand speram ca vom fi racordati.Locatari str.George Enescu nr 7 si 11