Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Federaţia Tinerilor caută nod în papură Centrul „Jean Constantin“ este în administrarea directă a Consiliului Judeţean

ro

02 Mar, 2017 00:00 4524 Marime text
În ultimul an, Federaţia Tinerilor din Constanţa a întreprins diferite demersuri pentru funcţionarea viitorului centru de tineret „Jean Constantin“. Printre acestea se numără: discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cu ceilalţi consilieri judeţeni, solicitarea sprijinului din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, formularea de propuneri pentru cadrul instituţional al viitorului centru. După toate aceste demersuri, nici până în prezent Consiliul Judeţean Constanţa nu a adoptat cadrul instituţional privind organizarea şi funcţionarea acestui centru, susţin reprezentanţii Federaţiei Tinerilor din Constanţa.
 
În prezent, spun aceştia, clădirea în care urmează să fie amenajat primul centru de tineret din Constanţa se află în administrarea Centrului Cultural „Teodor T. Burada“, instituţie publică de cultură de interes judeţean, care nu poate administra în mod legal un centru de tineret, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 118/2006, nefiind un aşezământ cultural.
 
„În acest sens, Consiliul Judeţean poate să administreze centrul fie direct, prin aparatul de specialitate, fie prin crearea unei noi instituţii publice. Federaţia Tinerilor din Constanţa susţine înfiinţarea unei instituţii publice de interes judeţean care să administreze acest centru, dar şi alte spaţii cărora li se poate da o afectaţiune în zona activităţilor de tineret“, mai afirmă reprezentanţii Federaţiei Tinerilor.
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a declarat recent: „Din cauza birocraţiei, nu am putut deschide Centrul Cultural «Jean Constantin» în prezent“. Afirmaţia este foarte gravă, deoarece, mai susţin cei de la Federaţie, „un centru cultural nu este un centru de tineret, ele având obiecte de activitate distincte şi personal distinct. Cu atât mai mult cu cât proiectul este aproape finalizat, necunoaşterea întocmai a proiectului arată fie o gravă neglijenţă, fie rea-credinţă“.
 
Federaţia Tinerilor din Constanţa îi solicită preşedintelui Consiliului Judeţean să dispună eliminarea firmei greşite de la intrare, prin care se face confuzia cu un centru de tineret.

„Am solicitat şi încă aşteptăm să fie eliminată firma de la intrare, unde scrie «Centrul Cultural Jean Constantin», deoarece nu corespunde realităţii şi a fost făcută în mod ilegal“. De asemenea, Federaţia Tinerilor critică intenţia conducerii CJC de a face o „inaugurare de gală cu proiecţii cinematografice. Această inaugurare ar reprezenta, de fapt, un prilej de publicitate politică pentru partidele aflate la conducerea CJC şi nu are nicio legătură cu scopul acestui centru“.
 
Dacă CJC nu remediază problemele semnalate în cel mai scurt timp, Federaţia va începe procedurile legale pentru anularea hotărârilor Consiliului Judeţean prin care s-a atribuit numele „Jean Constantin“ şi s-a trecut în administrarea Centrului Cultural „Teodor T. Burada“.

Centrul „Jean Constantin“ va fi inaugurat luna aceasta

După patru ani de la demararea lucrărilor de reabilitare, fostul cinematograf al Constanţei „Republica“ îşi va redeschide porţile în luna martie. Lucrările începute în 2013 abia au fost finalizate, însă Centrul Cultural „Jean Constantin nu este încă funcţional.
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Marius Horia Țuţuianu, a spus că piedicile au fost mai mult din punct de vedere tehnic. „Din cauza birocraţiei nu am putut deschide Centrul Cultural «Jean Constantin» în prezent. Lucrările sunt gata şi vom inaugura centrul până la finele lunii martie“, a declarat Țuţuianu. El a reiterat că inaugurarea va fi marcată de un eveniment cultural, cel mai probabil o premieră de gală a unei proiecţii cinematografice. Noul centru va fi utilizat pentru activităţi de educaţie şi recreere în beneficiul tinerilor.
 
Fostul cinematograf „Republica“, aşa cum este el cunoscut constănţenilor, a fost inaugurat în 1954, fiind al doilea cinematograf ca mărime din ţară, după Cinema „Patria“ din Bucureşti. În 2013 însă, CJC a preluat imobilul şi a obţinut peste 11 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea obiectivului. Contribuţia CJC pentru acest proiect a fost de peste 500.000 de lei. Marea inaugurare, programată iniţial pentru anul 2015, nu a fost posibilă, deoarece reabilitarea a lăsat de dorit, iar avizele de securitate la incendiu nu au fost nici acum obţinute.
 
Precizăm că, la momentul 2015, hotărârea CJC prin care numele centrului pentru tineret se schimba în „Centrul cultural Jean Constantin“ nu fost atacată de nicio federaţie, asociaţie sau instituţie a statului. Prefectul judeţului a dat aviz de legalitatea hotărârii, iar Consiliul Local Municipal a avizat atribuirea denumirii „Jean Constantin“ Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineri din Constanţa.
 
Problema reală a acestui obiectiv este lipsa spaţiilor necesare organizării de activităţi pentru tineret, deoarece clădirea a fost compartimentată ineficient.

CJC a acţionat în instanţă executanţii şi furnizorii, pentru recuperarea prejudiciilor

Consiliul Judeţean Constanţa a acţionat în justiţie, în vederea recuperării sumelor alocate din fonduri proprii (după data de 31.12.2015), executanţii şi furnizorii cu care s-au încheiat contracte, în condiţiile în care depăşirea termenului de 31.12.2015 s-a dovedit a fi din vina acestora.

Potrivit anexei proiectului, executanţii şi furnizorii vizaţi de CJC au fost: Eurodidactica SRL, iar pentru Lotul 2 (echipamente): Magic View SRL, dar şi societatea Donicris Company SRL, constructorul din cadrul proiectului.

Centrul este în administrarea CJC

Şeful Secţiei de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor, Dan Varsami Cojocaru, a explicat foarte clar că se face o confuzie, iar Centrul Cultural „Jean Constantin“ se află în administrarea directă a Consiliului Judeţean, şi nu a Centrului Cultural „Teodor T. Burada“. „La momentul în care Direcţia de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor a devenit secţie a Centrului «Teodor T. Burada», doar patrimoniul nostru a fost preluat de «Burada», respectiv grădinile şi teatrele de vară de pe litoral de la Eforie, Saturn şi Venus. În niciun caz Centrul «Jean Constantin», care este la Consiliul Judeţean, iar administraţia judeţeană va decide după inaugurare modul de funcţionare a acestui centru. Se face o confuzie în acest caz“, a precizat Cojocaru.
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii