Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familia Bujduveanu vrea parcare supraetajată la Richmond

ro

11 Apr, 2012 02:53 4203 Marime text

Aurica şi Gheorghe Bujduveanu au depus la Primăria municipiului Constanţa cererea nr. 140351 din 2011 prin care solicită cumpărarea prin negociere directă a terenului din bulevardul Mamaia nr. 430 C, zona Hotel Tomis, în suprafaţă de 361 mp.

Potrivit documentaţiei privind vânzarea prin negociere directă a terenului, solicitanţii vor să construiască o parcare supraetajată. Soţii Bujduveanu sunt patronii Hotelului Richmond din staţiunea Mamaia. În 2008, la Agenţia pentru Protecţia Mediului a apărut următorul anunţ: „Construire vilă turistică P+3-4 etaje" amplasată în Constanţa, staţiunea Mamaia nr. 430 A, beneficiar Giurgiucanu Georgică, Mariuţa Maria, Borcea Cristian, SC Habitat şi Ambient SA, Camboianu Mihai". Pe terenul menţionat mai sus a luat naştere Hotelul Richmond. Însă Aurica Bujduveanu spunea reporterilor ZIUA de Constanţa în urmă cu ceva vreme că nu are nicio legătură cu Borcea & Co şi că a achiziţionat spaţiul de la Dorel Vlad, nicidecum de la finanţatorul câinilor roşii. „Dacă vreţi vă arăt documentele, eu am luat de la Dorel Vlad", spunea patroana Hotelului Richmond. Terenul de sub Hotelul Richmond a fost retrocedat în baza dispoziţiei primarului Radu Mazăre nr. 1344/31.05.2004 conform Legii 10/2001. De altfel, Borcea, Giurgiucanu, Camboianu, Mariuţa şi Valentin Gheorghe Ionescu prin firma sa Habitat şi Ambient SA sunt inculpaţi în dosarul instrumentat de DNA privind retrocedarea de terenuri. Se ştie că unul dintre „starurile" dosarului este chiar primarul Radu Mazăre. Proprietarii iniţiali ai terenului au fost cumpărători de drepturi succesorale şi au fost inculpaţi pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii