Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Făgădău vrea să reseteze modul de remediere a avariilor şi lucrările de pe domeniul public al Constanţei

ro

22 Apr, 2015 00:00 1687 Marime text
Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, a susţinut, ieri, o şedinţă de lucru la care au participat deţinătorii de utilităţi implicaţi în proiectul „Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public în unele localităţi ale Zonei Metropolitane Constanţa“, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 -2013 - Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere“. În acest context, Făgădău şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care, la momentul actual, se intervine pentru diverse lucrări pe domeniul public al municipiului Constanţa. „Vreau să vă spun că sunt nemulţumit de modul în care se intervine pe domeniul public în momentul de faţă. Indiferent de compania care intervine în domeniul public, constat că remedierea se face fie cu întârziere, fie, în momentul în care se face, se ajunge la concluzia că mai bine nu se făcea. Înţeleg raţiunile de ordin economic dar, pe de altă parte, mi se pare de neacceptat ca ceea ce ar presupune un respect faţă de cetăţean, scuze în momentul intervenţiei şi un parcurs transparent în informarea sa, să se transforme într-un calvar şi, în cele din urmă, în înjurături la adresa administraţiei, operatorului şi aşa mai departe“, a mărturisit edilul. La evenimentul de ieri au participat reprezentanţi ai companiilor de apă, canalizare, electricitate, agent termic, ai Confort Urban, dar şi ai Poliţiei Rutiere şi ai Poliţiei Locale din Constanţa.

Transparent şi previzibil

Pe lângă discuţii privind pregătirea sezonului estival şi dezafectarea infrastructurii neutilizate pe domeniul public, cel supranumit de presa centrală „noul Mazăre de Constanţa“ a insistat asupra nevoii de „resetare“ a tot ceea ce înseamnă remedierea avariilor şi diversele lucrări de reparaţii de pe domeniul public din Constanţa. În sensul acesta, viceprimarul cu atribuţii de primar a declarat că intenţionează să pună la punct un proces „transparent şi previzibil pentru toată lumea“. „Demersul meu nu este unul de a sancţiona efortul investiţional, ci unul de a pune într-un limbaj comun ceea ce ar fi corect să se întâmple în interesul cetăţeanului. În momentul de faţă asistăm la lucrări nesemnalizate, la lucrări abandonate, la lucrări prost executate, la lucrări parţial asumate, la lucrări care nu fac cinste“, a precizat Făgădău.

În această ordine de idei, viceprimarul a dat asigurări că până la finalul acestui an va supune dezbaterii Consiliului Local Municipal Constanţa o serie de proiecte care să stabilească modul în care sunt anunţate zilnic lucrările care se desfăşoară pe domeniul public. Mai exact, Făgădău vrea regulamente şi standarde legate de când, cum, unde se intervine pentru remedierea de avarii şi pentru reparaţii. 

„Să nu mai aud că durează 25 de minute până vine apa caldă“

Nu mai puţin important, succesorul lui Radu Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa, a anunţat, ieri, că îşi doreşte să propună Consiliului Local înfiinţarea unei autorităţi municipale de reglementare a serviciilor comunitare, „astfel încât toţi constănţenii să poată demonstra cantitativ că un operator îşi face sau nu-şi face treaba“. „De exemplu, la RADET, să nu mai aud că durează 25 de minute până vine apa caldă. Într-o lume normală, ăsta ar fi un temei de diminuare a facturii“, a declarat Decebal Făgădău. Totodată, el a menţionat că intenţionează ca, de acum înainte, municipalitatea să monitorizeze inclusiv modul în care se face curăţenie pe plajă, pe motiv că acestea din urmă aparţin, din punct de vedere teritorial, municipiului Constanţa.

Pentru semnalarea avariilor şi pentru ceea ce Făgădău a numit „situaţii excepţionale“, va exista, susţine viceprimarul cu atribuţii de primar, un număr de telefon disponibil pentru toţi constănţenii.
Chiar dacă această resetare vizată de viceprimarul cu atribuţii de primar va fi binevenită, este regretabil că ea va fi implementată abia acum, după 15 ani de administraţie sub conducerea lui Mazăre.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii