Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Făgădău vrea să integreze Campusul Social Henri Coandă în viața orașului. O altă preocupare vizează transformarea CS Farul în clubul municipalității

ro

24 Mar, 2018 00:00 3296 Marime text
Primăria Constanța a extins cartierul pentru nevoiași Henri Coandă, unde s-au construit încă zece blocuri, pentru persoanele evacuate din casele naționalizate și pentru cazurile sociale grave. Acum urmează partea cea mai grea, integrarea locuitorilor din acest cartier, considerat unul cu probleme.
 
„Vom integra Campusul Henri Coandă în viața orașului. Vom cere părinților să-și ducă copiii la școală și să-i vaccineze. În următoarea perioadă, în apropiere se va construi un centru comunitar pentru facilitarea integrării prin educație. Până în toamnă va fi finalizat și procesul de repartiție a blocurilor noi“, a precizat edilul-șef Decebal Făgădău, la finalul ședinței de ieri a Consiliului Local Municipal, într-o declarație de presă.
 
În altă ordine de idei, primarul Constanței a anunțat că administrația locală face demersuri pe lângă Guvernul României pentru preluarea din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului a Clubului Sportiv „Farul“ Constanța.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii