Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Făgădău aduce Institutul Aspen la Constanţa!

ro

07 Oct, 2017 00:00 2051 Marime text
Pe 12 octombrie, la iniţiativa primarului Decebal Făgădău, Institutul Aspen România va organiza, în parteneriat cu Primăria şi Universitatea „Ovidius“, seminarul „Constanţa Aspen City Lab“, ale cărui teme principale vor aborda domenii ca energia, turismul şi exploatarea portuară, principalele motoare de creştere economică ale municipiului Constanţa.
 
Obiectivul prioritar al evenimentului este de a forma o comunitate locală de aproximativ 25-30 de lideri din sectorul public şi privat al societăţii civile şi al mediului academic, care să se angajeze într-un proces de reflecţie transparent, responsabil şi imparţial, cu scopul de a transforma municipiul Constanţa şi zona adiacentă în principalul polarizator economic din regiunea Mării Negre.
 
Vă reamintim că primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a participat la Bucharest Forum 2017, un eveniment organizat de Institutul Aspen România în colaborare cu German Marshall Fund of the United States.

Intervenţia primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a avut loc în cadrul sesiunii plenare şi s-a axat atât pe reliefarea oportunităţilor municipiului Constanţa ca pol şi centru regional de creştere economică, cât şi pe importanţa geostrategică a acestuia în actualul context geopolitic internaţional.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii