Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eoliana şi staţia de biogaz produc surplus energetic Instituţiile de învăţământ din comuna Crucea se vor încălzi… electric

ro

10 Aug, 2015 00:00 2471 Marime text
De la finele anului trecut, primarul Gheorghe Frigioi împreună cu restul angajaţilor comunei Crucea s-au reîntors la şcoală. Oricât le-ar fi plăcut elevilor, şeful autorităţii publice locale nu a revenit la catedră - prima sa meserie, pe care a practicat-o cu drag. Mutarea a fost „prilejuită“ de proiectul privind reabilitarea şi extinderea sediului Primăriei. Pentru câteva luni, sediul administrativ al comunei a fost stabilit la sala de sport a instituţiei de învăţământ situate chiar în vecinătatea clădirii Primăriei, care a intrat în reparaţii capitale. Firma care şi-a adjudecat contractul pentru execuţia lucrărilor şi-a făcut treaba, astfel că, la finele acestei luni, lucrările ar trebui să fie complet finalizate. „În luna octombrie, sperăm să utilăm complet sediul administrativ, astfel încât să ne putem muta înapoi. În prezent, nu avem nicio întârziere la execuţie şi nici la plată, totul decurge foarte bine“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi.
 
Lucrările propriu-zise au început în luna noiembrie, constructorii ocupându-se mai întâi de lucrările interioare, trecând apoi la cele exterioare. Amplele lucrări de schimbare la faţă a sediului administrativ au constat în reabilitarea, reconstrucţia, recompartimentarea şi refacerea reţelelor termice şi electrice ale instituţiei.

„Sediul a fost izolat termic, au fost create grupuri sanitare noi, totul conform prevederilor în vigoare ale Uniunii Europene. De asemenea, anumite birouri au fost recompartimentate, iar cabinetul primarului a fost extins“, a adăugat Gheorghe Frigioi. Lucrarea a costat aproximativ 200.000 de euro, fonduri nerambursabile, proiectul fiind accesat prin GAL.
 
Un alt proiect care decurge conform planului este cel pentru înfiinţarea Centrului de Informare Turistică. Locuitorii comunei Crucea şi nu numai vor beneficia, în viitorul apropiat, de un loc în care vor putea accesa informaţii referitoare la trasee turistice, obiective sau facilităţi de cazare în zonă. „Deşi lucrările au fost începute mai târziu, suntem în grafic şi cu această investiţie“, a precizat primarul Gheorghe Frigioi.
 
Localitatea Crucea reprezintă un model de modernizare în rândul comunelor constănţene, iar investiţiile făcute sunt de anvergură, fiind menite să producă efecte pe termen lung. Astfel, de la începutul lunii septembrie, staţia de biogaz şi eoliana vor intra în circuit, producând suficientă energie electrică pentru a asigura necesarul comunei. „Turbina eoliană de 200 kw, care este amplasată pe strada Câmpului nr. 1, şi staţia de biogaz vor furniza suficientă energie electrică pentru acoperirea nevoilor energetice privind iluminatul public, dar şi consumul generat de funcţionarea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor publice. Mai mult, pentru că avem această facilitate acum, toate instituţiile de învăţământ din comună vor avea centrale termice pe curent electric, investiţia fiind făcută de la bugetul local“, a conchis primarul Gheorghe Frigioi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii