Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De sub aripa CJC Sala de spectacole a Teatrului de Stat, luată cu acte de Primăria Constanţa

ro

10 Oct, 2015 00:00 2070 Marime text
Inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Constanţa se îmbogăţeşte, după şedinţa de Consiliu Local reprogramată pe 13 octombrie, cu mai multe imobile. Printre acestea, în anexele care fac parte din proiectul de hotărâre ce se regăseşte în prezent pe ordinea de zi a reuniunii aleşilor locali, am regăsit şi pasarelele din Mamaia, dar şi un corp din clădirea Teatrului de Stat.
 
Construcţia cu subsol, parter şi etaj, reprezentată ca o sală de spectacole, de 1.408 metri pătraţi, dar şi un degajament decor metalic, ataşat clădirii, ajung în patrimoniul public al municipiului Constanţa. Şi clădirea Şcolii Generale nr. 16, situată pe şoseaua Mangaliei nr. 103, grădiniţa de la parter, o parcare din cartierul Tomis Plus, dar şi un punct termic situat pe strada Ştefan cel Mare vor fi trecute în domeniul public al Constanţei.
 
Toate aceste imobile, precum şi altele au ca obiect „modificarea şi completarea HCL 211/2011“. Ce prevede această hotărâre nu ştim, deoarece nu a fost niciodată încărcată pe site-ul Primăriei Constanţa. Clădirea Teatrului de Stat a fost însă înregistrată ca bun aparţinând domeniului public şi privat al judeţului Constanţa, deci era sub aripa CJC.

Cât au costat pasarelele din Mamaia. „Iaht“, aproape 30 de milioane 

Cât despre pasarelele „Iaht“, „Năvod“ şi „Val Retro“, după finalizarea lucrărilor, acestea trebuiau predate municipalităţii. Valoarea de inventar a pasarelei „Năvod şi Pescăruş“ este de 4.441.692,29 de lei, a pasarelei „Val Retro“ - 3.247.076,03 lei, iar a pasarelei „Iaht“ - 29.516.117,17 lei. Pasarelele au fost realizate din fonduri europene, prin programul „Îmbunătăţirea accesului în staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii