Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De frica DNA sau nu CJC se îndreaptă împotriva lui Nicuşor Constantinescu

ro

19 Dec, 2015 00:00 2966 Marime text
Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Constanţa au fost incluse două proiecte de hotărâre, iniţiate de vicepreşedintele Cristinel Dragomir, prin care li se cerea consilierilor să aprobe constituirea CJC ca parte civilă în două dosare penale. Dragomir a afirmat că demersul survine la solicitarea Tribunalului Constanţa.
 
Consilierii judeţeni au aprobat ca Judeţul Constanţa şi CJC să se constituie parte civilă în două dintre dosarele penale aflate pe rolul instanţelor, dosare în care este judecat Nicuşor Daniel Constantinescu. Este vorba despre dosarul penal nr. 4384/118/2015 al Tribunalului Constanţa, referitor la proiectul transfrontalier prin care s-a achiziţionat elicopterul SMURD care s-a prăbuşit acum un an în lacul Siutghiol, şi dosarul penal nr. 2596/118/2015 al Tribunalului Constanţa, cunoscut drept dosarul Fundaţiei Fantasio.
 
„Nu ne-au interesat sumele considerate a fi prejudiciu. Am luat datele exact din rechizitorii, pentru că aici este şi o expertiză (…) Nu s-a făcut o altă expertiză. Dacă angajam noi pentru o nouă expertiză, era egal cu zero. Am luat, exclusiv, ordinul de mărime din rechizitorii. Ce va stabili instanţa rămâne de văzut“, a menţionat vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir.
 
Potrivit documentelor citate de reprezentantul CJC, în dosarul penal nr. 2596/118/2015, prejudiciul estimat şi menţionat în rechizitoriu este de 31.856.740 de lei, iar în cazul celuilalt dosar penal, referitor la finanţarea proiectului de cooperare transfrontalieră, prejudiciul a fost evaluat la 1.082,031,62 de lei. De altfel, Dragomir a precizat că, în ultimul dosar, termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie 2016.
 
De remarcat a fost răspunsul dat de vicepreşedintele CJC atunci când i s-a adus la cunoştinţă faptul că, în dosare penale aflate pe rolul instanţelor şi în care este judecat Radu Ştefan Mazăre, Consiliul Local Municipal Constanţa a refuzat, în şedinţa precedentă, să se constituie parte civilă. Şi asta în condiţiile în care majoritatea celor din CLM şi din CJC aparţin PSD-ului. „Partidul nu are treabă când este vorba despre administraţie. Ce va stabili instanţa asta vom face, ne conformăm“, a fost replica tăioasă data de Cristinel Dragomir.

Filmul procurorilor 

Pe data de 16 aprilie, Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, l-a trimis în judecată pe Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al preşedintelui CJC şi producător general al TVR. În cauză, alături de Constantinescu şi de Zgabercea au mai fost trimişi în judecată Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, şi Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Culturală Thalia.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, împreună cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina şi Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală“.
 
„În aceeaşi perioadă, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, ajutat de inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 de lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii. Finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general, şi de OG nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice“, conform rechizitoriului.
 
Tot în rechizitoriul cauzei se mai arată că, „în cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, beneficiind de ajutorul aceloraşi doi inculpaţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal cheltuieli cu activităţile sportive, în sumă de 13.305.000 de lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive“.
 
„Şi de această dată, finanţarea şi plăţile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Judeţean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general, şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România şi condiţiile finanţării activităţii sportive din fonduri publice.
 
La data de 08.01.2015, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a emis o dispoziţie prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuţiile funcţiei de director general al unei direcţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor şi intereselor legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât şi o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului“, potrivit actului de sesizare a instanţei.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

 
Dosarul se află la Tribunalul Constanţa. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 13 ianuarie 2016.
 
Pe data de 29 iunie, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată, tot de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol. În cauză, procurorii arată că, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria)“.
 
„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat, Servicii de transport ocazional şi Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.
 
La data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, potrivit rechizitoriului.

Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziţionat (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii