Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a ajuns consilier local preotul paroh Robert Mănăilă „Rolul unui părinte nu se termină la Sfântul Altar"

ro

26 Jun, 2012 01:00 5110 Marime text
preotpantelimon.jpgPreotul paroh din Pantelimon, Robert Mănăilă, a fost ales de localnici consilier local independent. „Noua titulatură dobândită vine să desăvârşească misiunea mea", explică părintele.

„Rolul unui părinte nu se termină la Sfântul Altar, el continuă cu oamenii", declară părintele paroh de la Pantelimon, Robert Mănăilă. Preotul susţine că a fost sfătuit să candideze pentru funcţia de consilier local independent de rude şi de prieteni, convins fiind că misiunea preoţească şi cea a unui consilier local se completează. „Noua titulatură dobândită vine să desăvârşească misiunea mea, aceea de consilier pentru oameni", mărturiseşte părintele. În sprijinul celor susţinute, preotul explică faptul că el este „consilier pentru oameni" de nouă ani şi jumătate, de când a fost hirotonit preot, iar noua titulatură nu a făcut decât să împlinească scopul său - acela de a-i ajuta pe oameni. Preotul de la Pantelimon este totuşi conştient că a căpătat un alt statut, afirmând în acest context că „numai Dumnezeu ştie cum sunt rânduite lucrurile pentru fiecare dintre noi". Părintele susţine că dorinţa de a-i ajuta pe nevoiaşi l-a determinat să candideze la Consiliul Local Pantelimon. Preotul încearcă de câţiva ani să pună bazele unei cantine sociale în localitate împreună cu fostul şi cu actualul primar, Vasile Neicu. Până acum, cei doi s-au lovit însă de lipsa fondurilor financiare. Mănăilă speră ca funcţia de consilier local să-l ajute să atragă bani europeni pentru dezvoltarea proiectelor sociale pe care le are în plan. Pentru iniţierea unor proiecte de finanţare, părintele mizează şi pe ajutorul consilierului social de la Arhiepiscopia Tomisului. Precizăm că la alegerile din data de 10 iunie, preotul paroh Robert Mănăilă a primit 130 de sufragii din numărul de voturi valabil exprimate, iar învestirea în funcţia de consilier local va avea loc sâmbătă, la ora 10.30.

Va rămâne în Pantelimon încă patru ani

Părintele Robert Mănăilă a mărturisit că de când a fost hirotonit preot, în urmă cu nouă ani şi jumătate, a păstorit o singură parohie, cea din Pantelimon. Alţi patru ani, în perioada 2012 - 2016, el va conduce aceeaşi biserică ce numără 200 de familii din satul Pantelimon şi alte aproximativ 50 de familii din satul Pantelimonu de Jos. Părintele este din Galaţi, are 34 de ani, este căsătorit, are trei copii şi a venit la Pantelimon împreună cu soţia sa, care provine din judeţul Vrancea, în urmă cu nouă ani şi jumătate. Anul trecut, părintele a înfiinţat un Comitet Filantropic cu rolul de a-i ajuta pe cei în suferinţă şi nevoi, de a dezvolta cultural şi financiar parohia existentă. Părintele îşi doreşte ca acest comitet să încheie pe viitor o colaborare cu Primăria din localitate. Prin intermediul comitetului şi cu ajutorul unor enoriaşi şi a unor oameni din afara localităţii, părintele a reuşit să strângă bani pentru medicamente, dar şi pentru procurarea de alimente pentru nevoiaşi. Persoanele vârstnice fără posibilităţi financiare au primit sprijinul financiar necesar pentru plata facturilor la curent.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii