Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu bani de la CNI În curtea Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa va „răsări“ un bloc pentru medicii rezidenţi

ro

30 Oct, 2014 00:00 1830 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a votat, ieri, o hotărâre prin care se aprobă dezmembrarea unui imobil proprietate publică a judeţului Constanţa, situat pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în suprafaţă de 6.366 de metri pătraţi, în scopul ridicării unui bloc de locuinţe pentru medicii rezidenţi care, potrivit spuselor lui Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, vor activa pe raza judeţului Constanţa. „E exclusiv terenul pe care se va construi blocul pentru medicii rezidenţi cu bani de la bugetul de stat“, a menţionat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

În această ordine de idei, Dragomir a precizat că este vorba despre un proiect al Companiei Naţionale de Investiţii, proiect aprobat deja prin hotărâre de guvern. Investiţia poartă numele „Ansamblu de locuinţe cu regim de înălţime P+5E şi 48 u.l. (n.r unităţi locative) destinat tinerilor specialişti în domeniul sănătăţii“. De menţionat este faptul că terenul cu pricina se află în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii