Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:13 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Contract pe 20 de ani Total Grup Telecom, furnizorul de reţele de comunicaţii electronice al Primăriei Constanţa (document)

ro

06 Apr, 2017 00:00 1151 Marime text
Municipalitatea a făcut public contractul privind accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice pe proprietatea publică sau privată a municipiului Constanţa, încheiat la sfârşitul lunii trecute cu SC Total Grup Telecom SRL.
 
Contractul stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului privind accesul pe deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietatea privată sau publică, în scopul instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării reţelelor publice de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora.
 
Reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 276/2015, s-a aprobat regulamentul referitor la condiţiile în care se realizează accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice pe proprietatea publică sau privată a municipiului Constanţa, s-au stabilit tarifele aplicate pentru acordarea dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a municipiului şi s-a mandatat primarul în vederea constituirii comisiei tehnice care va analiza îndeplinirea condiţiilor de acces pe proprietatea publică sau privată a municipiului Constanţa.
 
Totodată, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 185/2016, s-a modificat HCL nr. 276/27.11.2015 privind aprobarea regulamentului referitor la condiţiile în care se realizează accesul furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice pe proprietatea publică sau privată a municipiului.

Contractul a fost încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, ale Legii nr. 159/2016, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 140/2012, şi ale Legii nr. 287/2009 privind noul Cod Civil. Părţile au convenit de comun acord asupra termenilor contractului încheiat pe o durată de 20 de ani pentru reţelele publice de comunicaţii amplasate subteran.
 
Contractul poate fi modificat sau prelungit prin act adiţional, cu acordul părţilor. Valoarea anuală a contractului este de 6.509 lei fără TVA, reprezentând o valoare trimestrială de 1.627 de lei fără TVA. Tarifele din prezentul contract se indexează anual cu rata inflaţiei.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza în întregime acest contract. 

Despre Total Grup Telecom SRL

Firma a fost înfiinţată în 2005, are un capital social subscris de 400 de lei şi îi are ca asociaţi pe Lucian Bogaciu şi Constantin Răzvan Turcilă. Cei doi au şi calitatea de administratori. Domeniul de activitate vizează activităţile de telecomunicaţii prin reţele cu cablu.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii