Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Municipal Constanţa modifică Regulamentul local de urbanism Zona Pescărie ar putea redeveni „raiul“ pescarilor de la Marea Neagră (document)

ro

21 Sep, 2017 00:00 7449 Marime text
În luna iunie, Primăria Constanţa a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale un punct de vedere cu privire la oportunitatea realizării în municipiu, pe un teren aflat, potrivit Planului Urbanistic General, în zona activităţilor balneare şi turistice, respectiv subzona de plajă, a unui adăpost pescăresc destinat depozitării uneltelor de pescuit şi a unor frigidere de mici dimensiuni, în eventualitatea stocării şi vânzării de peşte proaspăt.
 
În urma precizărilor de ordin legislativ primite din partea Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, municipalitatea a publicat proiectul de hotărâre privind detalierea Regulamentului local de urbanism aferent Planului Urbanistic General în ceea ce priveşte prevederile zonei activităţilor balneare şi turistice în vederea realizării proiectelor de utilitate publică. În temeiul prevederilor art. 7, alin. (4) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, până la data de 1.10.2017 se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice.

Ce conţine Regulamentul de urbanism pentru activităţile balneare şi turistice?

Regulamentul local de urbanism aferent Planului Urbanistic General, aprobat prin HCL nr. 653/1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCL nr. 327/2015, în ceea ce priveşte prevederile ZRB3 în vederea realizării proiectelor de utilitate publică, va fi detaliat.
Totodată, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, consideră utilă şi oportună promovarea proiectului, care va asigura îmbunătăţirea condiţiilor de debarcare prin creşterea gradului de siguranţă a pescarilor şi a ambarcaţiunilor acestora, precum şi premisele dezvoltării coerente a zonei. Proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia de specialitate nr. 2 - de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură.
 
Iată câteva dintre prevederile Regulamentului local de urbanism, aferent PUG-ului detaliat! În ceea ce priveşte utilizările admise, art. 1. al regulamentului se va completa astfel: „activităţi şi amenajări de utilitate publică legate de activităţi locale de pescuit cu caracter tradiţional ce generează interes turistic“.
 
Printre utilizările interzise, se numără orice funcţiune care nu are legătură cu funcţiunea de turism, odihnă şi agrement; orice clădiri şi amenajări care produc diminuarea valorii peisagistice, ecologice şi, deci, a atractivităţii zonei prin agresarea peisajului, prin provocarea de intense aglomerări, poluări şi circulaţii.
 
În ceea ce priveşte amplasarea clădirilor, construcţiile şi amenajările admise se vor realiza, de preferinţă, la limita interioară a plajei, pe linia care separă plaja de promenadă sau de baza naturală a falezei. La capitolul circulaţii şi accesuri, se precizează, în regulamentul detaliat, că plaja va fi dublată peste tot unde condiţiile naturale permit acest lucru de o circulaţie pietonală, cu bandă ciclabilă şi locuri de acces auto pentru persoane cu handicap, astfel încât accesul public pietonal la plajă să fie nestingherit; în zonele cu relief accidentat se vor realiza trepte sau rampe cu pantă.
 
Studiile de amenajare a cornişei se vor realiza pe bază de PUZ. Prin noul Regulament local de urbanism sunt interzise dispunerea în locuri vizibile din circulaţiile publice a antenelor TV-satelit, dispunerea vizibilă (aeriană) a cablurilor CATV şi a echipamentelor de climatizare. Împrejmuirile vor fi de maximum 1,20 metri, cu soclu de maximum 0,30 metri, şi vor asigura transparenţa vizuală; pentru asigurarea calităţii imaginii urbane sau a relaţiei cu elementul natural, împrejmuirile se vor autoriza numai pe bază de Plan Urbanistic de Detaliu.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza integral Regulamentul local de urbanism aferent Planului Urbanistic General în ceea ce priveşte prevederile zonei activităţilor balneare şi turistice în vederea realizării proiectelor de utilitate publică. Proiectul de hotărâre poate fi consultat şi la sediul Primăriei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii