De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
18:32 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Consiliul Judeţean s-a constituit parte civilă într-un alt dosar al SC Mara Construct. Prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei

ro

01 Feb, 2017 00:00 678 Marime text
După anul 2010, SC Mara Construct SRL a câştigat numeroase contracte pentru execuţii de lucrări, finanţate din fonduri publice, în cadrul cărora autoritatea contractantă era Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). 
 
Astfel, SC Mara Construct SRL a executat lucrări pentru reabilitarea Monumentului Triumfal Tropaeum Traiani, a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie şi a Cetăţii Capidava, precum şi mai multe lucrări de dirigenţie de şantier, toate finanţate de Consiliul Judeţean Constanţa.
 
La solicitarea instituţiilor abilitate, CJC s-a constituit, ieri, parte civilă într-un dosar penal în care SC Mare Construct SRL a produs un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei. Lucrările de reabilitare, care au durat aproape patru ani, s-au finalizat în 2012, după cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu.
 
Consolidarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) a făcut parte din proiectul „HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa, Cod SMIS 3856“. Este vorba despre Proiectul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 5 - „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“, Domeniul major de intervenţie 5.1 - „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe“.
 
Valoarea totală a proiectului a fost de 10.991.048,61 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă FEDR a ajuns la 7.270.053,57 de lei, asistenţa financiară nerambursabilă din bugetul naţional, la 1.040.669,96 de lei, în vreme ce participarea beneficiarului, adică a Consiliului Judeţean Constanţa, este de 2.680.325,66 de lei. Durata de implementare a proiectului a fost de 25 de luni, respectiv 26 martie 2010 - 25 aprilie 2012.

Ce a presupus, concret, proiectul de consolidare? 

Este vorba despre introducerea unor pereţi structurali de beton armat, pe toată înălţimea clădirii. Un viitor proiect de reabilitare a acestei instituţii de cultură nu putea avea loc fără implementarea acestui proiect de consolidare a clădirii. Recepţia lucrărilor a fost realizată de fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu. Proiectul a fost executat de Asocierea SC Mara Construct SRL - SC Petroconst SA.

Un nou proces pentru firma de casă a fostei conduceri CJC

Conform datelor disponibile la Registrul Comerţului, Mara Construct SRL a fost înfiinţată în aprilie 2007 şi are ca domeniu de activitate lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Unic asociat în firmă este Maria Cătălina Lăpăduş, fiica Sandei Ciocoiu - al cărei nume a apărut, de-a lungul timpului, alături de cel al omului de afaceri Sorin Strutinsky, în societatea Conpress Holding - şi fina de cununie a lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJ Constanţa. Societatea este în insolvenţă, iar lichidator este Nicoleta Pop (fostă Nicoleta Pavel).
 
Constructorul-partener, SC Petroconst SA, a fost, de asemenea, una dintre societăţile apropiate atât administraţiei publice locale, cât şi administraţiei judeţene. Amintim aici faptul că societatea a obţinut de la municipalitate contractul „Execuţia lucrărilor de construcţii aferente obiectivului de investiţii Pasarela Mamaia, inclusiv serviciul de proiectare PAC, PT+CS+DDE“, contract a cărui valoare ajungea la 3.860.219 lei, fără TVA.
 
Administratorii SC Petroconst SA sunt Dumitru Cilibia, Marin Marcel Petre şi Marin Abăsească, iar director general este Viorel Gheorghe Constantinescu. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, acţionarii societăţii sunt: Dan Gheorghiţescu, Costică Tiberiu, Gheorghe Dinu, Dumitru Cilibia, Gheorghe Anton, Elena Stere şi Viorel Gheorghe Constantinescu. Societatea are şi acţionari listă, care deţin un număr de 123.706 acţiuni.
 
Cilibia este, de asemenea, asociat în Allclas SRL, alături de fostul viceprimar şi ex-ministru al Mediului Nicolae Nemirschi. Acelaşi Cilibia este asociat şi în Aqualand SA, societatea care administrează parcul de distracţii Aqua Magic, printre fondatorii căreia s-a numărat controversatul Basarab Popa, vărul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii