Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali de la Tuzla decid pe 31 august Cetăţenii care nu au construit case rămân fără loturile de pământ

ro

29 Aug, 2012 01:30 1763 Marime text
Tuzla_-_Constantin_Micu.jpgPe data de 31 august va avea loc şedinţa Consiliului Local Tuzla. Pe ordinea de zi este înscris şi un proiect de hotărâre ce prevede deposedarea de loturi de pământ a beneficiarilor care nu şi-au construit case conform Legii 15/2003.

Primarul comunei Tuzla, Constantin Micu îi convoacă în şedinţă publică pe consilierii locali, vineri, 31 august, de la ora 16.00. Unul dintre proiectele de hotărâre ce vor face obiectul şedinţei de Consiliu Local prevede rectificarea bugetului administraţiei publice. Primarul Constantin Micu a precizat că la rectificare Guvernul Ponta i-a aprobat suma de 100.000 lei pentru stingerea unor arierate. De asemenea, Executivul i-a alocat fonduri în cuantum de 200.000 lei pentru reabilitarea Drumului Comunal 6. Banii primiţi de la Guvern vor fi prinşi în bugetul local în cadrul şedinţei de vineri, a anunţat primarul.

Un alt proiect de hotărâre prins pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local prevede că vor rămâne fără terenuri persoanele care deţin loturi pentru construirea unor case şi care nu au reuşit să-şi ridice locuinţele, a menţionat Constantin Micu. Şeful autorităţii locale a explicat că vizaţi de acest proiect de hotărâre sunt cetăţenii care au luat în mod gratuit loturi de pământ conform Legii 15/2003 şi care timp de opt ani nu au reuşit să-şi construiască casele.

Aceştia vor obligaţi să restituie loturile de pământ ce vor fi acordate cu titlu de gratuitate altor cetăţeni care vor şi care au posibilitatea financiară să-şi construiască case la Tuzla. Potrivit primarului, cel puţin 20 de persoane urmează să fie deposedate de terenuri. Pe parcursul şedinţei, va mai fi spus atenţiei consilierilor locali şi proiectul de hotărâre privind acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai comunei Afroditei Marcoşanu, directorul şcolii cu clasele I-VIII din Tuzla, şi lui Paraschiv Datcu, şefului Postului de Poliţie din Tuzla. Potrivit primarului Constantin Micu, cei doi împlinesc fiecare 35 de ani de activitate pe raza comunei Tuzla, ei numărându-se printre personalităţile care au adus contribuţii importante la bunul mers al comunităţii locale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii