Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:40 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna va avea un nou cimitir Centrul social „Sfântul Pantelimon“ din Nicolae Bălcescu, gata la toamnă

ro

21 Jan, 2016 00:00 2281 Marime text
 

În acest an, Primăria comunei Nicolae Bălcescu va duce la bun sfârşit câteva proiecte pe care le are în pregătire încă de anul trecut. Astfel, printre obiectivele din 2016 ale administraţiei publice locale se numără un program pentru reabilitarea a mai mult de jumătate dintre străzile comunei, pregătirea bazei sportive, construcţia unui nou cimitir, dar şi finalizarea cu succes a Centrului social „Sfântul Pantelimon“, unde lucrările au ajuns deja la acoperiş.
 
„Cred că în toamnă va fi gata centrul social dedicat copiilor fără posibilităţi materiale. Investiţia se ridică la două miliarde de lei vechi, de la bugetul local, şi suntem nerăbdători să finalizăm acest proiect. După lucrările la acoperiş, vor urma finisajele interioare. Mai avem puţin de aşteptat“, a declarat primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan.
 
Comuna va avea în curând un nou cimitir, lucrările fiind derulate în proporţie de 80%. Conform primarului, viitorul cimitir se va întinde pe o suprafaţă de două hectare.
 
Un alt proiect aflat pe agenda Primăriei este reţeaua de canalizare. Astfel, administraţia publică locală doreşte să obţină un milion şi jumătate de euro pentru introducerea reţelei de canalizare în localitatea Nicolae Bălcescu. Mai mult, din aceşti bani, primarul speră să poată fi  construită în comună şi o staţie de epurare.

La jumătatea anului, va fi gata şi baza sportivă

Un alt obiectiv al Primăriei Nicolae Bălcescu este construirea bazei sportive. Terenul a fost amenajat, s-au turnat betoanele pentru peluze, iar după ce vremea rea va trece, gazonul va fi plantat şi se va realiza împrejmuirea. Primarul a precizat că este mulţumit de cum s-au efectuat lucrările până în prezent.

„60% dintre străzile comunei vor fi asfaltate anul acesta“

 La capitolul obiective îndeplinite, administraţia locală se poate mândri cu asfaltarea drumului comunal DC 58, proiect finanţat prin fonduri europene. „60% dintre străzile comunei vor fi asfaltate în acest an. Cam 40% din ce înseamnă drumuri în localitate s-a reabilitat deja“, a mai spus primarul Viorel Bălan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii