Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:08 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comisia de Urbanism a CJC a rămas fără preşedinte. Cum lucrează aleşii judeţeni şi în ce zile se întrunesc comisiile de specialitate

ro

05 Jul, 2017 00:00 1517 Marime text
După constituire, Consiliul Judeţean şi-a organizat comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate. Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii judeţeni. Comisiile de specialitate îşi aleg câte un preşedinte şi un secretar. În cadrul comisiilor de specialitate, sunt analizate şi avizate proiectele de hotărâre din domeniul lor de activitate. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean, respectându-se configuraţia politică rezultată în urma alegerilor locale.
 
După primul an de mandat, mai mulţi aleşi judeţeni fie au renunţat la mandate prin demisie, fie şi le-au pierdut ca urmare a excluderii din formaţiunile politice pe listele cărora le-au câştigat. Din acest considerent, noii aleşi judeţeni au fost cooptaţi în comisiile de specialitate pe locurile rămase vacante. Iată noua componenţă a comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean, mandat 2016 - 2020!

Comisia pentru Relaţia cu Societatea Civilă şi ONG-urile se întruneşte în fiecare zi de joi, în intervalul 14.00 - 16:00, în următoarea componenţă: Ionela Lokman - PSD - preşedinte, Sabrina-Maria Nedelcu - PSD - secretar, Liviu Popa - PNL - membru. Din această comisie au făcut parte în trecut Emil Banias - ALDE şi Cristy Remus Băisan - PNL, care şi-au pierdut mandatele şi calitatea de membri de partid. În locul acestora, în comisie vor fi cooptaţi: Costel Stanca, de la PNL, şi Steluţa Lebidov, din partea ALDE.
 
Comisia de Buget-Finanţe se întruneşte vinerea, între 12.00 şi 14.00, în următoarea componenţă: Gheorghe Donţu - PSD - preşedinte, Adrian Petre Bereş - PSD - secretar, Marian Cruşoveanu - PNL, Gheorghe Muhcină - PNL - membri. Comisia a rămas fără un membru ca urmare a demisiei lui Cristinel Dragomir. Mandatul acestuia a fost preluat de Luminiţa Niţă, de la organizaţia PSD Agigea, care va fi cooptată şi în comisie.
 
Comisia pentru Investiţii, Patrimoniu şi Infrastructură se întruneşte în fiecare luni, între 14.00 şi 16.00, şi are următoarea componenţă: Claudiu-Iorga Palaz - PMP - preşedinte, Vasile Moldovanu - PSD - secretar, Marcel Savlovschi - ALDE, George-Sergiu Niculescu - PNL - membri. Comisia a rămas fără un membru ca urmare a demisiei lui Cristinel Dragomir. Luminiţa Niţă, de la PSD, va fi cooptată şi în această comisie.

Comisia de Urbanism se reuneşte marţi, între 14.30 şi 16.30, în următoarea componenţă: Rareş-Cosmin Drăghici - PSD - secretar, Mircea Pintilie - PSD, Marian Iordache - PNL, Sorin Mocianu - PNL - membri. Comisia a rămas fără preşedinte ca urmare a pierderii mandatului de către Emil Banias, de la ALDE. Steluţa Lebidov, noul ales judeţean, urmează, cel mai probabil, să fie cooptată în această comisie.
 
Comisia pentru Mediu şi Agricultură se întruneşte în fiecare zi de marţi, între 14.00 şi 16.00, în următoarea componenţă: Dumitru-Daniel Learciu - ALDE - preşedinte, Ion Marinescu - PSD - secretar, Dumitru Florea - PSD, Daniel Turcu - PMP şi Gheorghe Lămureanu - PNL - membri.
 
Comisia Juridică, Ordine Publică şi Situaţii de Urgenţă se reuneşte joi, de la 13.00 - 15:00, şi are următoarea componenţă: Mircea Pintilie - PSD - preşedinte, Cosmin Ciobanu - PSD - secretar, Ionela Lokman - PSD, Bogdan Bola - PNL şi Stelian Gima - PNL -membri.
 
Comisia pentru Sănătate şi Protecţie Socială se reuneşte luni, în intervalul 14.30 - 16.30, în următoarea componenţă: Florin Goidea - PMP - preşedinte, Vasile Moldoveanu - PSD - secretar, Gheorghe Donţu - PSD, Marius Enescu - PNL şi Cristian Zahariuc - PNL -membri.
 
Comisia de Educaţie, Sport şi Tineret se reuneşte joi, între 14.30 şi 16.30, şi are următoarea componenţă: Adriana Veronica Gheorghe - PSD - preşedinte, Daniel Turcu - PMP - secretar, Adrian Biziniche - PSD, Bogdan Bola - PNL, George Măndilă - PNL -membri.
 
Comisia de Cultură, Culte şi Monumente Istorice se reuneşte luni, între 14.30 şi 16.30, şi are următoarea componenţă: Nicoleta Bercaru - PSD - preşedinte, Constantin Găluşcă - PSD - secretar, Adrian Bereş - PSD, Memiş Baiazid - PNL şi Radu Matei - PNL - membri.

Ti-a placut articolul?

Comentarii