Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce studii şi ce profesii au aleşii locali din CL Amzacea

ro

05 Sep, 2016 00:00 2643 Marime text
Alegerile locale desfăşurate în luna iunie au permis formaţiunilor politice să îşi înlocuiască reprezentanţii din consiliile locale, motivele care au determinat schimbările fiind încă „informaţii clasificate“ pentru opinia publică. O fi bine, o fi rău, rămâne de văzut, în funcţie de activitatea pe care o vor derula consilierii pe parcursul primului lor mandat încredinţat de concetăţeni.

La Amzacea, din totalul celor 12 consilieri, trei se află la primul mandat. Şapte dintre cei 12 consilieri sunt însă social-democraţi. Ne referim aici la: Constantin Radu, care deţine şi funcţia de primar, Romică Stan, viceprimarul comunei, Ştefan Dumitru, Şuat Femi, Achim Mihalcea, Nicolae Gheorghe şi Dănuţ Vlăsceanu. De menţionat că Achim Mihalcea şi primarul Constantin Radu se află deja la al cincilea mandat. Bobocul social-democrat, întrucât este singurul aflat la primul mandat, care a câştigat şi funcţia de viceprimar, este Romică Stan. PSD a optat pentru oameni cu experienţă în CL Amzacea, deoarece consilierilor Achim Mihalcea şi Constantin Radu, cu o experienţă de cinci mandate, li s-au alăturat Laura Larisa Danilov, Şuat Femi şi Nicolae Gheorghe, aflaţi deja la cel de-al doilea mandat.

În ceea ce priveşte etatea celor care au fost delegaţi să decidă soarta comunităţii, în Consiliul Local Comunal Amzacea cel mai vârstnic ales este chiar primarul comunei, Constantin Radu (69 de ani), iar cel mai tânăr este Vasile Alexa (40 de ani).
 
La capitolul studii, aleşii din comuna Amzacea stau destul de bine. Patru dintre ei au absolvit studii superioare - Larisa Laura Danilov, Şuat Femi, Maria Paţachia şi Nicolae Gheorghe -, patru au absolvit liceul - Vasile Alexa, Ştefan Dumitru, Claudiu Guzu şi Şucuredin Memet -, trei au la bază o şcoală profesională - Dănuţ Vlăsceanu, Octai Osman, Achim Mihalcea şi Constantin Radu -, iar unul a absolvit Institutul de Subingineri: Romică Stan.
 
În actualul mandat, în componenţa Consiliului Local Grădina se regăsesc: un inginer - Şuat Femi, un subinginer - Romică Stan, un cadru didactic - Larisa Laura Danilov, un preot - Claudiu Guzu, un morar - Constantin Radu, doi mecanici - Achim Mihalcea şi Dănuţ Vlăsceanu, un revizor tehnic - Şucuredin Memet, un şofer - Octai Osman şi doi jurişti - Gheorghe Nicolae şi Maria Paţachia. De menţionat că alesul local Ştefan Dumitru este pensionar.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii