Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce soluție poate fi găsită în cazul imobilului construit pe strada Cașin din Constanța. Deputatul Stelian Cristian Ion a stat de vorbă cu cetățenii din zonă (galerie foto + video)

ro

16 Aug, 2017 17:37 6410 Marime text
Deputatul USR de Constanța, avocatul Stelian Cristian Ion a mers astăzi să discute cu locuitorii de pe strada Cașin din Constanța, afectați de construirea unui imobil P+5-6E, la o distanță foarte mică de blocul învecinat.

”Pe măsură ce trece timpul, observ în mod direct și primesc de la constănțeni tot mai multe sesizări referitoare la construcții abuzive. Ultima dintre acestea este cea edificată în Constanța, pe strada Cașin nr. 2A. Pentru această zonă, primarul Decebal Făgădău a emis Autorizația de construire nr. 323/23.02.2016 pentru edificarea unui imobil P+5-6E, la o distanță foarte mică de blocul învecinat. După emiterea autorizației de construire, lucrarea a demarat în mare viteză, iar în prezent construcția este înălțată deja la al cincilea nivel. Deși locuitorii blocului învecinat, G5A, au fost privați de intimitate și de lumina soarelui prin edificarea noii construcții la o distanță atât de mică de locuințele lor, firma beneficiară nu s-a mulțumit cu atât: acum, investitorul dorește extinderea etajului 6 și supraetajarea până la P+7, speculând o prevedere legală“, preciza deputatul Cristian Ion.

În plus, în apropierea construcției se amenajează locuri de parcare, fiind afectate cele deținute de locuitorii blocului din vecinătate.

În privința parcării, locuitorii din zonă care au formulat cereri pentru a închiria locuri de parcare vor solicita Primăriei desființarea contractului de închiriere încheiat de administrația locală cu firma privată și revocarea autorizației de construire emise pentru amenajarea parcării în beneficiul firmei private.

Avocatul Stelian Cristian Ion i-a întrebat pe cetățenii afectați de această construcție de ce nu au luat decizia acționării în instanță a constructorului în momentul în care au sesizat că locuințele lor vor fi private de lumina soarelui.

”Cum să te judeci tu persoană fizică, cu cineva care a furat atât fără probleme” – a declarat unul dintre cetățenii nemulțumiți.

Problema locurilor de parcare este una care îi afectează pe locatarii care nu vor mai avea unde să își lase mașinile. Aceștia susțin că în zonă au fost construite în urmă cu câțiva ani garaje care au fost dărâmate și acolo puteau să își lase mașinile.

Deputatul Stelian Cristian Ion le-a ascultat nemulțumirile locuitorilor din zonă și a încercat să găsească o rezolvare. Unii dintre aceștia susțin că locuințele lor vor fi atât de aproape de cele construite în vecinătate că vor putea schimba programele TV ale vecinilor fără probleme. 

Beneficiarul investiției, Highlife Properties SRL, a fuzionat recent cu firma Cambela Prod SRL, societate absorbantă, cu sediul social în satul Stejaru, comuna Stejaru, județul Tulcea, deținută de asociatul unic Bela Tănase. Și Highlife Properties SRL, societate absorbită, are sediul social în satul Stejaru, comuna Stejaru, județul Tulcea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii