Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce şanse are RAJDP să-şi recupereze datoriile de la Primăria Cerchezu Iacoboaiea acuză că RAJDP a făcut lucrări de mântuială

ro

18 Dec, 2012 02:36 3481 Marime text
Cerchezu_sedinta_consiliu_3.jpgSe anunţă o nouă şedinţă de Consiliu Local cu scântei. Consilierul local PNL, Valeriu Iacoboaiea, a precizat că proiectul privind rectificarea bugetului local cu suma de 500.000 lei, repartizată de Consiliul Judeţean Constanţa pentru achitarea unor arierate pentru infrastructură drumuri, proiect respins în şedinţa trecută nu va avea trecere nici în această şedinţă. Amintim că banii ar urma să acopere lucrări efectuate de (Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri) RAJDP, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Consilierul local susţine că lucrările de pietruire drumuri realizate de RAJDP, pentru care ar urma să fie stinse datoriile, au fost făcute de mântuială. „Piatra turnată pe strada Orizontului din satul Viroaga nu a rezistat mai mult de două săptămâni. Jumătate din tronson este puternic avariat şi de când ne ştim suntem tot în noroaie", a precizat Valeriu Iacoboaiea. Consilierul local a menţionat că va aproba stingerea arieratelor doar când RAJDP-ul va reface lucrările de pietruire.

Parohia din Viroaga s-ar fi ales cu bani doar pe hârtie

Cerchezu_sedinta_consiliu_1.jpgConsilierul local a precizat şi că parohia din Viroaga ar fi trebuit să primească bani pentru lucrări de reabilitare. În acest sens ar exista o hotărâre de Consiliu Local aprobată la începutul anului dar neonorată de primarul Ion Constantinescu. Suma de bani aprobată pentru parohia din Viroaga ar fi în cuantum de 50.000 lei, potrivit lui Valeriu Iacoboaiea. Părintele paroh de la Viroaga a precizat că nu ştie de o astfel de hotărâre, însă a menţionat că în decursul acestui an a trimis numeroase solicitări Primăriei Cerchezu pentru a i se aloca fondurile necesare lucrărilor de reabilitare, mărturisind că până în prezent nu s-a ales decât cu promisiuni.

Valeriu Iacoboaiea va solicita primarului să clarifice şi statului Simonei Radu, angajată în urmă cu un an de zile în Primărie fără a i se întocmi contract, fără forme legale. De asemenea, Daniela Ţopai, venită în Primărie Cerchezu în urmă cu un an şi jumătate prin transfer de la Direcţia Financiară din Negru Vodă, s-ar afla în concediu de boală de trei luni, deşi nu ar avea nicio afecţiune, susţine consilierul care a solicitat primarului să facă o anchetă în acest caz, însă fără sorţi de izbândă.

Crescătorii de animale revoltaţi de atitudinea primarului

Asociaţia Crescătorilor de Animale din Cerchezu reprezentată de Ilie Boca va fi prezentă astăzi în şedinţa de Consiliu Local pentru a-i cere socoteală primarului Ion Constantinescu. Ilie Boca susţine că în urmă cu trei luni de zile, la data la care s-a înfiinţat şi asociaţia pe care o reprezintă, i-au solicitat primarului să dea în administrarea asociaţiei islazul comunei. Deşi se aştepta ca în şedinţa de Consiliu de azi să se discute şi problema aceasta, Boca susţine că primarul nu a trecut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind trecerea păşunii în administrarea asociaţiei. Mai mult, Boca susţine că nici măcar nu a fost anunţat de primar că astăzi va avea loc şedinţa de Consiliu Local, aflând acest lucru de la consilierii locali.

Boca susţine că primarul este obligat de Legea 72/2002 să predea păşunea Asociaţiei Crescătorilor de Animale. Acesta a explicat că deşi primarul încasează banii pe subvenţie, el nu se ocupă de gospodărirea islazului. „Nu mai poţi să intri pe islaz din cauza mărăcinilor", a afirmat Boca.

Am încercat să-l contactăm telefonic pe primarul Ion Constantinescu pentru a afla şi punctul lui de vedere cu privire la aceste chestiuni însă nu am reuşit, deşi i-am scris şi un mesaj text prin care ne-am exprimat intenţia de a comunica cu dânsul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii