Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce o împiedică pe Antonella Marinescu să-şi preia atribuţiile de consul la Toronto

ro

20 Jan, 2013 23:05 2503 Marime text
Deşi a fost numită la începutul lunii octombrie a anului trecut consul al României la Toronto, Antonella Marinescu încă nu şi-a preluat atribuţiile de consul. Social-democrata speră să reuşească acest lucru la începutul lunii februarie. „Obţinerea certificatului ORNISS - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat durează foarte mult. Pentru că urmează să mă deplasez într-o zonă NATO, vorbim de un certificat de securitate pentru nivelul Strict Secret ce se eliberează în cel puţin 60 de zile lucrătoare. Ar trebui ca în curând să intru în posesia certificatului, dat fiind că au trecut aproape 75 de zile de când am solicitat eliberarea lui. Eu sper să ajung la Toronto la începutul lunii februarie", a declarat Antonella Marinescu. Social-democrata îl va înlocui pe consulul general Valentin Naumescu, care şi-a încheiat mandatul în vara anului trecut. Până va lua în primire postul de consul, în locul ei se află un consul gerant interimar.

Potrivit social-democratei, în Ontario se află 85.000 de români.

Antonella Marinescu va pleca la Toronto împreună cu fiul cel mic, Rareş, care îşi va continua şcoala acolo.

Soţul său urmează să vină şi el în vară la Toronto. Antonella a declarat că speră ca soţul să-şi găsească un loc de muncă în domeniul său, el fiind de profesie inginer mobilă, afirmând că este exclus ca acesta să lucreze alături de ea la Consulat.

Fiul cel mare, Mugur, nu a luat încă o decizie. Acesta nu va veni din vară la Toronto, dacă va lua hotărârea să urmeze Facultatea de Drept în Anglia.

Antonella Marinescu a precizat că mandatul său este de 4 ani.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii