Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care sunt fundaţiile din Constanţa selecţionate pentru subvenţii de la bugetul local în 2018

ro

27 Nov, 2017 00:00 2678 Marime text
Primarul Decebal Făgădău le propune aleşilor locali să aprobe lista asociaţiilor şi fundaţiilor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care acordă servicii de asistenţă socială în municipiul Constanţa şi care au fost selecţionate în vederea acordării de subvenţii de la bugetul local pentru anul 2018.

Totodată, până la aprobarea bugetului local municipal pe anul 2018, nivelul lunar al subvenţiilor va fi acordat în cuantumul aprobat de către Comisia de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit. PIăţile se vor face în baza convenţiilor provizorii, în limita sumelor alocate, urmând ca după aprobarea bugetului local municipal pe anul 2018, să se încheie convenţii definitive şi să se compenseze, prin plată sau restituire, sumele achitate în baza convenţiilor provizorii.

Cele două ONG-uri subvenţionate de la bugetul local sunt Asociaţia „Centrul Terapeutic Marea Neagră de sprijin a persoanelor cu autism”, care primeşte lunar o subvenţie de 14.350 de lei (172.000 lei pe an) şi Fundaţia „Giovanni Bosco” pentru Centrul de zi „Mama Margareta” şi Casa de tip familial „Casa Claudia”, care primesc lunar o subvenție de 6.750 lei, respectiv 81.000 lei pe an.
Asociaţia „Centrul Terapeutic Marea Neagră de sprijin a persoanelor cu autism” oferă terapii pentru 82 de persoane în cadrul centrului de zi. Asociaţia şi-a dobândit statutul juridic în anul 2009, are sediul în municipiul Constanţa, pe strada Andrei Mureşanu nr. 8, iar preşedinte este Adrian Gemănaru. Scopul asociaţiei este reprezentat de oferirea de servicii sociale de recuperare / reabilitare; servicii de dezvoltare personală; servicii integrate (socio-educaţionale / socio-medicale). Potrivit indexului ONG-urilor din România, membri ai Consiliului Director sunt: Gheorghe Gemănaru, Dan Curt şi Adrian Gemănaru, iar fondatorii sunt Gabriela Cristina Gemănaru şi Adrian Gemănaru.

Fundaţia „Giovanni Bosco” are în îngrijire 36 de persoane în cadrul celor două stabilimente deţinute. Fundaţia are sediul în Constanţa, pe strada Mitropolit Veniamin Costache nr. 66 şi a obţinut personalitate juridică în 2002. Preşedintele fundaţiei este Sergio Bergamin, iar responsabil financiar este Venceslau Grosu. Din Colegiul Director al fundaţiei mai fac parte şi Tiziano Baracco şi Bort Aldo. Scopul declarat al ONG-ului este ajutorarea persoanelor ce se găsesc într-o stare de nevoie prin asistenţă morală şi socială, prin educare, formare şi calificarea profesională în vederea reintegrării acestora în societate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii