Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:31 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Brăiloiu - „Vrem să atragem cât mai mulţi turişti" Turiştii bulgari şi moldoveni vin la Eforie

ro

19 Apr, 2012 02:25 1989 Marime text
eforie_-_brailoiu.jpgÎn ultimii ani, turiştii români au plecat în număr mare la bulgari. Sezonul acesta, bulgarii vor veni în România, la Eforie.

Trei parteneri, în speţă Primăria oraşului Eforie, Primăria satului Negrea din Republica Moldova şi Institutul European pentru Turismul Cultural „Eureka" din Bulgaria, au bătut palma şi au încheiat un parteneriat prin care şi-au propus să-şi trimită reciproc turişti, dar şi să participe la schimburi de experienţă cu reprezentanţi din sectorul turistic. „Este un proiect prin care ne-am propus să creăm un cadru strategic comun pentru dezvoltarea turismului, dar şi să avem iniţiative comune pentru accelerarea promovării turismului în Bazinul Mării Negre. Bineînţeles, proiectul va avea un rol important în privinţa vizibilităţii celor trei parteneri. Noi fiind staţiune turistică, ne interesează să atragem cât mai mulţi turişti în localitatea noastră", a afirmat ieri primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu. Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă privind lansarea proiectului cu finanţare europeană „Tradiţie, Originalitate, Unicitate şi Bogăţie pentru realizarea unei Strategii Inovatoare în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre - TOURIST". Proiectul a început să se desfăşoare în data de 10 noiembrie 2011 şi se va finaliza după 20 de luni de implementare, în anul 2013. Valoarea proiectului este de 723.721 de euro, din care 90% reprezintă finanţare de la Uniunea Europeană. „Proiectul vine în completarea altor programe europene pe care le avem în derulare privind promovarea produsului turistic Eforie şi calificarea forţei de muncă în domeniul turismului, care au ca scop creşterea atractivităţii oraşului Eforie ca destinaţie turistică", a subliniat Ovidiu Brăiloiu, ţinând să menţioneze că în prezent Eforie reprezintă principala destinaţie turistică a turiştilor români care vin pe litoralul Mării Negre. Printre activităţile prevăzute de proiect care vor demara în luna august se numără organizarea unui festival de publicitate în turism, a unui târg de turism, a unui punct de informare turistică, a două birouri virtuale de informare, dar şi difuzarea a trei spoturi de promovare. Proiectul beneficiază şi de un website - www.bsbeforie.ro - unde sunt disponibile date referitoare la proiect. Potrivit managerului de proiect, Cecilia Creţu, evenimentele se vor desfăşura prin rotaţie în toate cele trei ţări partenere.

Se aşteaptă sprijinul autorităţilor centrale

eforie_2.jpg

Ovidiu Brăiloiu speră ca prin acest proiect autoritatea locală să beneficieze şi mai mult de sprijinul autorităţilor centrale, apreciind că acestea ar trebui să facă eforturi mai susţinute, aşa cum fac autorităţile din Bulgaria. Brăiloiu a precizat că, deşi se aşteaptă de mult o lege a turismului, niciodată nu este târziu în privinţa elaborării uneia care să stabilească ce procent să fie alocat turismului de la bugetul naţional pentru infrastructură (drumuri, reţele de apă, reţele electrice, plaje ş.a.), dar care în acelaşi timp să propună pentru atragerea investitorilor un TVA redus şi alte facilităţi în privinţa taxelor şi impozitelor. În mod particular, aşteptările primarului oraşului Eforie de la autorităţile centrale sunt legate de începerea proiectului privind reabilitarea digurilor, pentru a fi stopată eroziunea, dar şi de proiectul privind dotarea falezei din Eforie Sud cu bănci, material dendrologic, dar şi cu corpuri de iluminat public, sistem ce a fost distrus în momentul în care a început reabilitarea falezei, lucrare ce se află aproape de finalizare. „S-au făcut lucrările de consolidare la faleza inferioară. Faleza arată foarte bine. Mai sunt mici probleme care au apărut după furtuna din februarie, când s-a distrus o parte din pasarela din dreptul Sanatoriului de Oase", a explicat primarul Ovidiu Brăiloiu.

„Va fi un sezon bun"

Şeful autorităţii locale este de părere că sezonul estival va fi anul acesta unul bun atât timp cât vremea va fi frumoasă, iar instituţiile nu vor mai hărţui agenţii economici cu zeci de controale. Numărul turiştilor cazaţi în staţiunea Eforie va fi mai mare, crede primarul din Eforie, bazându-se pe rezultatele proiectului derulat în parteneriat cu Bulgaria şi cu Republica Moldova. Ca de fiecare dată, evenimentele vor fi prezente la Eforie. Ca şi în anii trecuţi, vor fi organizate Târgul de Antichităţi şi spectacolul Euforia Eforiei. Autoritatea locală pregăteşte pentru turişti şi un festival de muzică folk, dar şi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Music, My Love".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii