Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătrânii puşi să îşi plătească mesele de la cantinele sociale au o speranţă Decebal Făgădău - „Voi propune Guvernului şi Parlamentului să se elaboreze un act normativ de amnistie“

ro

09 Mar, 2017 00:00 2426 Marime text
De curând, o parte dintre bătrânii care au mâncat gratuit la cantina socială din Palazu Mare, în anul 2013, au realizat că trebuie acum să plătească pentru mesele calde. În anul 2013, fostul primar Radu Mazăre a dat o hotărâre de Consiliu Local prin care toţi bătrânii cu pensii de până în 500 de lei să primească cele două mese fără nicio cotizaţie. Dar, nefiind legal, la propunerea Curţii de Conturi, Primăria trebuie să recupereze paguba. Bătrânii pot contesta decizia Curţii de Conturi la Tribunal în termen de 30 de zile.
 
Actualul primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a făcut câteva precizări, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, în ceea ce priveşte această problemă. „Tot ce pot să fac în momentul de faţă este să fac o propunere către Guvern şi către Parlament, astfel încât cadrul legislativ să permită o amnistie a celor care au beneficiat (n.r. de mesele calde). Din punctul meu de vedere, nu este vina lor. Ştiu că a nemulţumit multă lume primirea dispoziţiilor de imputare acasă, dar rigorile Curţii de Conturi s-au întărit în ultima perioadă, or noi suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile Curţii de Conturi. Le promit tuturor celor care au primit acasă dispoziţiile de imputare că voi face propunere Guvernului României şi Parlamentului astfel încât, pentru perioada trecută, în care dânşii nu cred că au avut vreo vină, să se elaboreze un act normativ de amnistie“, a declarat primarul municipiului Constanţa.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii