Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:56 27 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Au dat terenul în administrarea CJC Tîrguşor, Topraisar, Lumina, Deleni, Tortoman şi Hârşova spun adio gropilor de gunoi (documente)

ro

24 Apr, 2015 00:00 932 Marime text
La şedinţa CJC de miercuri, ordinea de zi a fost suplimentată cu trei proiecte de hotărâre. Unul dintre ele se referea la modificarea Anexei nr. 4 la HCJC nr. 382/18.12.2009 privind preluarea de către Consiliul Judeţean Constanţa a unor bunuri imobile-terenuri aflate în administrarea Consiliilor Locale Tîrguşor, Topraisar, Lumina, Deleni, Tortoman şi Hârşova, în vederea construirii obiectivelor de investiţii aferente proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Constanţa“. În urmă cu o lună, CJC lansa o procedură de licitaţie pentru atribuirea contractului „Furnizare echipamente de transport aferente proiectului «Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Constanţa»“. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 10.846.219,78 de lei. Potrivit anunţului de participare nr. 157855/14.03.2015, vor fi achiziţionate şapte bucăţi camioane de transport containere cu sistem de încărcare/descărcare tip cârlig de 32 de tone, patru bucăţi remorcă cu două axe pentru transport containere abroll, o bucată benă basculabilă (autobasculantă transport refuz), 12 bucăţi încărcător frontal capacitate 1 mc, două bucăţi moto-stivuitor pentru manevrare baloturi deşeuri, o bucată compactor pentru depozite deşeuri şi o bucată buldozer cu şenile şi lamă.

Citeşte şi

Proiect cu fonduri europene: CJC cumpără utilaje de peste 10 milioane de lei pentru managementul deşeurilor

Potrivit HCJC nr. 382/18.12.2009, mai multe localităţi au transmis către CJC dreptul de proprietate asupra unor terenuri de pe suprafaţa cărora ar trebui să se închidă gropile de gunoi, în schimb urmând a fi puse la punct sisteme moderne pe preluare a deşeurilor. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Constanţa prevede realizarea următoarelor investiţii: înfiinţarea de staţii de tratare mecano-biologică la Ovidiu şi Tortoman, crearea de staţii de sortare la Ovidiu şi Tortoman, amenajarea de staţii de transfer la Hârşova şi Deleni, precum şi deschiderea unui depozit ecologic la Tortoman. De asemenea, în cadrul proiectului se mai vizează închiderea depozitelor de deşeuri neconforme de la Hârşova, Cernavodă, Murfatlar, Techirghiol şi Medgidia. Valoarea totală a proiectului (cheltuieli eligibile şi neegligibile) este de 56.365.461 de euro.

În urma implementării proiectului, a cărui durată este de 31 de luni, se conturează şase zone de colectare la Constanţa, Eforie, Deleni, Cernavodă, Hârşova şi Medgidia. Până la sfârşitul acestui an, autorităţile de la oraşe trebuie să închidă toate depozitele neconforme de deşeuri. 

Citeşte şi

Cum va „azvârli“ Consiliul Judeţean banii pe gunoi: Sistemul de Management al Deşeurilor, făcut pentru primari, dar licitat de Nicuşor Constantinescu!

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii