Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aşteptând „evaporarea“ unei datorii de 40 de milioane de euro Consiliul Local Constanţa face demersuri pentru preluarea CET-ului

ro

28 Apr, 2015 00:00 1656 Marime text
Primăria municipiului Constanţa anunţă organizarea, pe data de 14 mai, de la ora 13.00, a procedurii privind încheierea contractului având ca obiect „Serviciul de consultanţă şi informare juridică în vederea preluării de către Consiliul Local al municipiului Constanţa a CET Palas - Sucursala Constanţa“. Valoarea estimată a contractului este de 270.000 de lei, fără TVA. Potrivit unui anunţ publicat într-un cotidian local, echipa pentru îndeplinirea contractului va include „cel puţin cinci avocaţi definitivi cu statut de avocaţi parteneri sau colaboratori în cadrul formei de exercitare a profesiei ofertantului, iar cel puţin trei dintre avocaţii definitivi să aibă minimum trei ani de la definitivarea în profesia de avocat“. Ofertele se vor depune până la data de 14 mai, ora 10.00, la sediul Primăriei Constanţa din bulevardul Tomis nr. 51, urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare.

Această procedură vine în contextul în care administraţia publică locală intenţionează să preia CET-ul, dar doar dacă proiectul de divizare va fi corectat. Amintim, în sensul acesta, că municipalitatea a atacat în instanţă, în luna martie, divizarea Electrocentrale Bucureşti, invocând faptul că, urmare a acestei divizări, Constanţa s-ar fi ales cu nişte datorii care, de fapt, nu i-ar aparţine. „Urmare a divizării din CET în trei alte societăţi - CET Constanţa, CET Bucureşti, CET Titan -, municipiului Constanţa am considerat că i-au fost repartizate în mod injust nişte datorii care nu ne aparţineau. Tocmai de aceea, am atacat actul de divizare, dar totodată am statuat că, în condiţiile în care aceste mici neconformităţi sunt remediate, Consiliul Local e de acord să preia CET-ul, să-l integreze alături de RADET într-un sistem centralizat şi ulterior să găsim soluţii astfel încât să reducem preţul la gigacalorie“, a explicat, la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal Constanţa din martie, viceprimarul Decebal Făgădău, acum cu atribuţii de primar. Tot atunci, el preciza că nu cunoaşte proveninţa acestor datorii, care se ridică la impresionanta sumă de 40 de milioane de euro (!), dar sublinia că datoriile nu au fost generate „din activitatea de producere şi distribuţie a agentului termic pe raza municipiului Constanţa“.

La momentul respectiv, Decebal Făgădău a părut tranşant în această problemă: CET-ul va fi preluat de municipalitate doar dacă şi atunci când divizarea ELCEN va fi corectată. „Cred că nu ne îndreptăm spre un final în viitorul apropiat“, mărturisea viceprimarul cu atribuţii de primar. „Până în momentul de faţă, nu a fost făcut niciun transfer către Bucureşti, respectiv către Constanţa. Se va face doar dacă va fi corectat proiectul de divizare. Dacă nu va fi corectat, nu vom prelua CET-ul şi vom identifica alte soluţii legate de producerea energiei termice şi, de ce nu, de reorganizare a RADET-ului“, a mai declarat Decebal Făgădău.
Chiar dacă administraţia publică locală nu a anunţat rezolvarea acestei probleme, ea face, totuşi, demersurile premergătoare preluării CET Palas, un pas în acest sens fiind intenţia de achiziţionare a serviciului de consultanţă şi informare juridică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii