Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de peste 50.000 de lei, aplicate de poliţiştii locali în ultima săptămână

ro

19 Sep, 2017 00:00 2343 Marime text
Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Locale, în perioada 11.09.2017 - 17.09.2017 s-au aplicat 191 de sancţiuni, iar valoarea totală a amenzilor a fost de 50.206 lei. Iată o scurtă sinteză a activităţilor desfăşurate de poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere şi menţinerea ordinii şi liniştii publice!
 
În perioada 11.09 - 15.09.2017 a fost asigurată securitatea elevilor în zona unităţilor de învăţământ, pe strada Soveja (zona Şcolii cu Clasele I - VIII nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“), pe strada B.P. Hasdeu (zona Şcolii Gimnaziale nr. 12 „B.P. Hasdeu“), pe strada Unirii (zona Şcolii Gimnaziale nr. 43 „Ferdinand“), pe strada Răscoalei 1907 (zona Liceului Pedagogic), precum şi pe strada Traian (zona Liceului „Traian“); în perioada 11.09 - 17.09.2017, pe bulevardul Tomis s-a acţionat cu câte un echipaj, în trei schimburi, pentru menţinerea fluenţei traficului rutier; în perioada 11.09 - 17.09.2017, în Campusul Social Henri Coandă s-a acţionat în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, precum şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice;

în perioada 11.09 - 15.09.2017, lucrători din cadrul Poliţiei Locale au asigurat măsurile necesare în vederea desfăşurării în condiţii optime a lucrărilor de decopertare/turnare a stratului de uzură a părţii carosabile, pe strada Mircea cel Bătrân; în data de 13.09.2017, în intervalul orar 7.00 - 15.00, şapte poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale (Serviciul Ordine Publică, Fluidizare Rutieră, Protecţia Mediului şi Disciplina în Construcţii), în colaborare cu lucrători din cadrul Secţiei IV Poliţie Constanţa, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale privind ordinea publică, pe raza teritorială de competenţă, respectiv strada Munţii Tatra; în data de 15.09.2017, în intervalul orar 16.00 - 22.00, lucrători din cadrul Poliţiei Locale, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Jandarmerie, au acţionat, în sistem integrat, în principal, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, rep., privind protejarea populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit, precum şi pentru respectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, rep, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii