Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri parţiale în judeţul Constanţa Duminică se dă startul campaniei electorale pentru scrutinul din 5 noiembrie

ro

21 Oct, 2017 00:00 1565 Marime text
Începând de duminică, 22 octombrie, se dă startul campaniei electorale. Documentaţia privind achiziţia centralizată pentru ştampilele cu menţiunea „VOTAT“, timbrele autocolante şi plicurile transparente sunt în procedură de avizare şi aprobare.
 
De asemenea, Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat, prin vocea ministrului, Carmen Dan, că au fost făcute demersurile către Ministerul Finanţelor Publice pentru deschiderea de credite bugetare pentru instituţiile prefectului şi pentru unităţile cu responsabilităţi în desfăşurarea procesului electoral. Pentru planificarea, organizarea şi coordonarea activităţilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice, la nivelul MAI a fost realizat un plan de măsuri care vizează desfăşurarea alegerile locale parţiale.
 
Alegerile locale parţiale se vor desfăşura în 17 localităţi din 13 judeţe ale ţării. Pentru primari, vor fi alegeri în comunele Pantelimon şi Bărăganu din judeţul Constanţa. Totodată, vor fi organizate alegeri parţiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, judeţul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii