Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:01 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ziare.com Rusia si libertatea de a (re)scrie istoria

ro

12 Feb, 2016 00:00 675 Marime text
Miercuri, 27 ianuarie 2016, Bucuresti.

La Ateneul Roman se verniseaza expozitia Cu fata, in spatele sarmei ghimpate...Deportarea etnicilor germani in URSS, realizata de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in colaborare cu Fundatia Konrad Adenauer si Forumul Democrat al Germanilor din Romania - Regiunea Extracarpatica.

La ceremonie participa Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei in Romania, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu" din Bucuresti, Dragos Petrescu, presedintele CNSAS, Sven-Joachim Irmer, directorul KAS din Romania si Republica Moldova, Klaus Fabritius, presedintele FDGR-RE.

Presedintele CNSAS subliniaza ca societatea are datoria de a comemora victimele solutiei finale naziste, dar si pe cele ale terorii staliniste din Europa de Est. Ambasadorul german accentueaza ca rusii nu au invatat din lectiile istoriei, ca istoria nu poate fi trecuta cu vederea, ca memoria este importanta pentru generatiile viitoare.

Se face explicit trimitere la anexarea recenta a Crimeii de catre Rusia, la sprijinul pe care Kremlinul il acorda separatistilor din estul Ucrainei, la pierderile de vieti si in general la teroarea generata de conflictul de acolo.

Joi, 4 februarie 2016, Moscova. Ministerul de Externe al Federatiei Ruse - prin vocea purtatorului de cuvant, Maria Zakharova, - acuza Romania ca prin expozitia de la Bucuresti incearca sa rescrie istoria celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

In mod explicit acuzatiile privesc presupusa cvasi-ignorare a zilei Holocautului in Romania, eludarea responsabilitatii Bucurestiului (si Berlinului) in genocidul impotriva evreilor si tiganilor, mutarea accentului pe deportarea etnicilor germani din teritoriul administrat de Bucuresti, cu folosirea retoricii antisovietice si antirusesti (s-ar fi vorbit de actiuni "crude, inumane" ale fortelor sovietice de ocupatie), ignorandu-se ca listele cu germanii care urmau a fi deportati au fost alcatuite de administratia romaneasca. Ambasadorul german la Bucuresti este amintit pentru rolul sau "activ" in aceasta manifestare.

Actualul context international, cu razboiul hibrid din estul Ucrainei, cu tensiunile dintre NATO si UE, pe de o parte, si Rusia, de cealalta parte, explica de buna seama iritarea rusilor, dar si graba de a puncta la capitolul "moralitate" istorica si prezenta ori de a ameninta de-a dreptul. Acum tinta a fost Romania.

Poate data de 27 ianuarie pentru vernisarea expozitiei de la Bucuresti a fost neinspirat aleasa, avand in vedere ca aceasta este de mai bine de zece ani Ziua Internationala de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Insa nu avem motive sa credem ca a fost o alegere deliberata.

Pe site-ul Ambasadei Germaniei la Bucuresti putem citi ca "27 ianuarie este Ziua Internationala de comemorare a victimelor national-socialismului". Cu acest prilej, se comemoreaza eliberarea lagarului de concentrare si exterminare Auschwitz de catre trupele sovietice.

Ministrul Afacerilor Externe Steinmeier face apel la raspunderea istorica a Germaniei. Zile comemorative precum 27 ianuarie sunt "zile de ragaz pentru noi ca societate".

Cand vom putea citi pe site-ul Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti texte in care entitatea statala care juridic a urmat URSS isi exprima macar regretul fata de Holodomor, fata de deportarea in masa a tatarilor din Crimeea, a cecenilor, a multor ucraineni, baltici, moldo-romani, a culacilor rusi, fata de antisemitismul stalinist s.a.m.d.?

Cand vom vedea ca Kremlinul isi manifesta sustinerea pentru instituirea unei Zile Internationale de comemorare a victimelor comunismului (sau cel putin a victimelor stalinismului), iar nu inchiderea memorialelor si arderea cartilor care contin adevaruri incomode?

Este vizibil pentru oricine ca Rusia nu este iubita in Romania, cum nu este iubita in cele mai multe, daca nu in toate tarile aflate la granita ei vestica. Rusia (mai) este doar temuta aici. Memoria istorica a romanilor a retinut mai ales anexarea partii de rasarit a Moldovei, la 1812, apoi incercarile de alipire sau de controlare indirecta a Moldovei apusene (Principatul) si Valahiei, spre jumatatea secolului XIX, ulterior preluarea prin forta a celor trei judete din sudul Basarabiei la 1878, anexarea intregii Basarabii, nordului Bucovinei si tinutului Herta in 1940, sangeroasa confruntare din Al Doilea Razboi Mondial, iar ulterior lunga ocupatie sovietica si transformarea tarii in satelit al Kremlinului.

Responsabilitatile pentru ororile dintr-o buna parte a acestei din urma perioade nu sunt doar ale sovieticilor, fireste, oficialitatile romane avand partea lor.

Nu mi se pare ca Rusia este in masura sa dea Romaniei sau altor tari lectii privind ceea ce trebuie sa comemoreze si ce nu ori modul in care sa o faca. Investigarea trecutului recent a facut pasi decisivi in Romania ultimelor doua decenii si jumatate, atat ca urmare a schimbarilor generale din societate, cat si datorita aparitiei unei noi generatii de istorici, precum si accesului tot mai extins la o enorma cantitate de surse.

Scheletele din dulapurile istoriei Romaniei au inceput sa fie scoase la iveala (si) de istoricii romani si asumate de autoritatile romane.

Romania a avut in Al Doilea Razboi Mondial o politica discriminatorie impotriva unor grupuri etnice si religioase, apoi chiar genocidara contra evreilor si a rromilor. A existat un segment romanesc al Holocaustului, gandit si pus in practica de autoritatile romane, carora le-au cazut victime cateva sute de mii de cetateni romani sau sovietici, in special in Transnistria, dar si pe teritoriul Regatului.

Istoricii inca nu au cazut de acord asupra cifrei exacte si este posibil ca aceasta sa nu se intample curand, poate niciodata. Realitatea acestei pagini negre din istoria Romaniei este indubitabila.

Dar nu este mai putin adevarat ca, in pofida dificultatilor, in pofida unor retineri, chiar a opozitiei venite din partea unor grupuri politice ori ideologice sau a unor istorici, statul roman si-a asumat responsabilitatea pentru implicarea in Holocaust si a facut-o printr-un Raport final elaborat in 2003-2004 de specialisti reuniti intr-o comisie internationala constituita sub egida presedintelui Romaniei.

De mai bine de un deceniu, ziua de 9 octombrie este oficial Ziua Holocaustului in Romania, cand au loc manifestari comemorative, dezbateri, la fel cum se intampla si pe 27 ianuarie. Si istoria regimului comunist din Romania a fost investigata, in 2006, tot de o comisie prezidentiala, care a elaborat la randul sau un Raport final, asumat de presedintele statului in fata Parlamentului.

Si istoria Holocaustului, si istoria comunismului se predau in scolile din Romania.

Inainte de a-i reaminti Romaniei ca armatele sale au ajuns pana la Stalingrad, oficialii rusi nu ar trebui sa uite de pactul Ribbentrop-Molotov (sau Stalin-Hitler), din 23 august 1939, si de consecintele acestuia.

Germania si URSS, doua state totalitare, sa nu uitam, si-au impartit sferele de influenta in estul Europei, ceea ce a facut posibila declansarea razboiului in Europa, apoi au distrus si anexat state intregi sau parti din ele, au introdus ample politici de epurare rasiala, etnica sau pe criterii de clasa, in functie de preferintele ideologice, in vastul teritoriu dintre cele doua superputeri.

Romania a fost una dintre tarile direct afectate. Chiar si dupa ocuparea teritoriilor nord-estice ale Romaniei, in iunie 1940, sovieticii s-au dedat la numeroase agresiuni pe noua granita de pe Prut, dar si la acte de subversiune in interior.

Rusiei ii place sa o faca pe victima permanenta a strainilor, inclusiv a romanilor. Se uita cel mai adesea ca rusii au fost cei care au urmarit veacuri la rand sa ajunga la Dunare si in Carpati, iar nu romanii la Volga si in Ural.

Deportarea etnicilor germani din Romania in URSS s-a facut in conditiile in care cea dintai fusese ocupata dupa 23 august 1944 si tratata de o maniera foarte dura. Ocupatia sovietica in Romania nu a fost la fel ca ocupatia aliata (anglo-saxona) in vestul Europei. A fost vorba de ocupatia unui stat totalitar, care nu si-a trimis doar armatele aici, ci si politia politica (NKVD-ul), care si-a replicat propriul sistem politic si social in teritoriile direct controlate.

Din memoriile lui Milovan Djilas stim ca Stalin insusi a spus, inca inainte ca marea confruntare sa se incheie, cum vedea el noua alcatuire a lumii: "In razboiul acesta nu este la fel ca in trecut, ci cel care ocupa un teritoriu isi impune si sistemul sau social. Fiecare isi impune sistemul sau acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate fi".

Este una dintre multele lectii dure de realism politic pe care Stalin a servit-o umanitatii, drapata dupa aceea de multi politruci in cuvinte frumoase, de instituire a dreptatii, de fraternitate intre popoare, de construire a unei lumi mai bune, a paradisului terestru.

Armata sovietica a avut o prezenta neintrerupta pe teritoriul Romaniei din 1944 pana in 1958, iar dupa aceea controlul s-a exercitat in buna masura prin regimul instalat la Bucuresti, care s-a dovedit destul de fidel din punct de vedere ideologic.

Cat priveste decizia de deportare a etnicilor germani, contrar a ceea ce vor sa transmita oficialii rusi, aceasta s-a facut in acest context si a apartinut URSS. Nu este mai putin adevarat ca administratia romaneasca s-a implicat, din dispozitia expresa a autoritatilor sovietice de ocupatie, in idenficarea si adunarea celor vizati de deportare.

Nu doar romanii au platit un pret mare la intalnirea cu sistemul represiv stalinist, ci si alte popoare. Inclusiv poporul rus. Nu stiu insa ca statul rus sa-si fi asumat implicarea in represiunile comuniste (in mod particular in cele staliniste). Dimpotriva, in ultimul deceniu, asistam la afirmarea unui veritabil revizionism istoriografic si al memoriei oficiale in Rusia, patronat de presedintele Vladimir Putin.

Kremlinul decide si impune istoricilor din spatiul pe care il controleaza cum sa fie scrisa istoria. O atentie deosebita este acordata istoriei celei de-a doua conflagratii mondiale, ocuparii si sovietizarii tarilor din Europa Central-Estica, precum si prabusirii URSS in 1991.

Nu intamplator, in 2011, Vladimir Putin declara ca destramarea Uniunii Sovietice a fost "cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului XX". Asta cred liderul de la Kremlin si cei sedusi de discursul sau.

Intelegem ca Rusia are o sensibilitate deosebita in materie de trecut. Dar si Romania are propriile sensibilitati. Si temeri. La fel cum au si Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Georgia, Ucraina sau Republica Moldova.

Nu ma astept ca regimul Putin sa-si faca mea culpa, sa aiba o justa intelegere a istoriei. Dar as avea pretentia sa nu o falsifice. Este jignitor ca un stat ca Rusia, care nu si-a facut "doliul trecutului", care nu a recunoscut distrugerea altor state, rapturile teritoriale, diversele crime politice si ideologice s.a.m.d. sa dea lectii altora.

Cu toate problemele noastre, avem in Romania o viata publica libera. Tocmai asta nu pot accepta domnul Putin si altii care gandesc ca el. Cel care acum sta in scaunul lui Stalin va fi reusit in parte sa traseze directia pe care trebuie sa o urmeze istoricii rusi. Insa nu poate avea pretentia de a face acelasi lucru si in ceea ce-i priveste pe istoricii romani sau pe cei din intreg spatiul pe care ar dori sa-l controleze direct sau indirect.

Noi avem libertatea de a (re) scrie istoria si o vom folosi. In pofida iritarii si amenintarii de la Kremlin.

Dorin Dobrincu este istoric, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi, Academia Romana - Fililala Iasi. A fost director general al Arhivelor Nationale ale Romaniei (2007-2012).

Articol preluat de pe ziare.com

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii