Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi însemnată pentru Decebal Făgădău

ro

14 Mar, 2016 00:00 3805 Marime text
 


Născut la 14 martie 1973, în comuna Stejaru, judeţul Tulcea, viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, are, astăzi, motive de bucurie.
 
Cel care conduce în prezent destinul Primăriei Constanţa este căsătorit cu Monica Daniela Gaitanidis Făgădău, alături de care are doi copii. Aflat la al doilea mandat de viceprimar, ultimul an a fost pentru Decebal Făgădău, cu siguranţă, unul încărcat, dar şi mai încărcate vor fi lunile care urmează, căci cel care până acum s-a aflat în linia secundă în Primărie candidează pentru fotoliul de primar al Constanţei.
 
Înainte de a ocupa „Cabinetul 2“ al Primăriei, sărbătoritul zilei a condus Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Şi-a început primul mandat în ianuarie 2009, atunci când a fost ales în funcţie în locul lui Nicolae Nemirschi, cel care, la vremea respectivă, părăsea Primăria Constanţa pentru Ministerul Mediului.
 
Viceprimarul este absolvent al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“. Decebal Făgădău este văzut frecvent la vernisaje, spectacole de teatru sau concerte de muzică clasică, precum şi la alte evenimente culturale (atâtea câte sunt în Constanţa). În ceea ce priveşte gusturile sale în domeniul artei, viceprimarul Constanţei preferă suprarealismul pictorului Salvador Dali în timp ce, dintre regizori, îi plac Woody Allen şi Quentin Tarantino. Are, de asemenea, o înclinaţie aparte pentru fotografie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii