Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un teren intravilan situat în Valu lui Traian, scos la mezat de Fiscul din Constanţa. Preţul, diminuat cu 50 la sută

ro

31 Aug, 2016 00:00 2887 Marime text
 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, prin Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, anunţă valorificarea, pentru a treia oară, a  bunurilor societăţii Hispano Inversiones Marenostrum SRL.
 
Licitaţia va avea loc pe data de 14 septembrie, la ora 13.00, la sediul Fiscului din bulevardul Tomis. Participanţii la acest eveniment vor putea cumpăra un teren intravilan în suprafaţă de 819 mp, situat în localitatea Valu lui Traian, strada Ceairului nr. 14, lot 1, având nr. cadastral 16705, înscris în Cartea Funciară nr. 18046 a localităţii Valu lui Traian, ID electronic 107238. Preţul de pornire a licitaţiei a fost diminuat cu 50%, ajungând astfel la 25.608 lei, exclusiv TVA.
 
Bunul imobil este grevat de următoarea sarcină: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, prin ipotecă legală instituită conform încheierii OCPI nr. 101085/22.10.2014. Cei interesaţi de achiziţia bunului sunt invitaţi să prezinte, până la termenul de vânzare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Reamintim că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a încercat să valorifice bunul imobil respectiv şi la licitaţia din 1 iulie, însă fără succes.

Despre Hispano Inversiones Marenostrum SRL

Societatea Hispano Inversiones Marenostrum SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi îşi desfăşoară activitatea în sediul din strada Curcubeului nr .3, municipiul Constanţa. Firma are un capital social integral vărsat de 200 de lei şi se compune din 20 de părţi sociale. Hispano Inversiones Marenostrum SRL are un singur asociat, Mari Colom Jose, născut la data 1.05.1947, în Cullera (Valencia), Spania. Conform clasificării CAEN, activitatea principală a societăţii vizează „agenţiile imobiliare“. Potrivit Registrului Comerţului, Mari Colom Jose mai este asociatul firmelor Gamoluci SRL şi Euro Hr Inmobiliarias SRL, ambele desfăşurându-şi activitatea în Constanţa.

Citeşte şi Un spaniol, executat de Fiscul din Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii