Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou an aniversar, noi proiecte la Techirghiol De la înfiinţarea unui muzeu etnografic, la deschiderea casei memoriale „Mircea Eliade" (galerie foto)

ro

26 Aug, 2012 21:01 2962 Marime text
techirghiol_1.jpgPăstrând tradiţia ultimilor patru ani, Consiliul Local Techirghiol s-a întrunit, sâmbătă, la începutul Zilelor Oraşului, în şedinţă festivă. La eveniment au participat zeci de localnici şi personalităţi de pe plan local, naţional şi internaţional. Printre cei prezenţi s-au aflat şi persoane vârstnice, dar şi cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi pe care primarul, ca de fiecare dată, a ţinut să le felicite şi să le premieze.

În deschiderea şedinţei, primarul Adrian Stan a mulţumit localnicilor care l-au susţinut în obţinerea unui nou mandat şi a declarat în faţa acestora că se simte onorat să conducă oraşul Techirghiol şi în următorii patru ani. Edilul a subliniat faptul că deja planurile prezentate în timpul campaniei electorale au început să fie puse în practică, dând exemplul iniţierii lucrărilor pentru miniparcul acvatic. În curând va fi amenajată o plajă pe malul lacului, a mai anunţat primarul. De asemenea, se află în proiect asfaltarea a 20 de străzi, dar şi reabilitarea falezei. Mai mult, construirea blocului de locuinţe sociale şi a grădiniţei vor fi terminate, iar reabilitarea Casei de Cultură „Constantin Tănase" se află pe ultima sută de metri.

Patriarhul Daniel şi Regele Mihai au transmis mesaje de felicitare

techirghiol.jpgCa în fiecare an, cetăţenii de onoare ai localităţii au transmis mesaje de felicitare cu ocazia sărbătoririi Zilelor Oraşului. Adrian Stan a lecturat mesajul de felicitare şi binecuvântare din partea Patriarhului Daniel şi a precizat că a primit felicitări şi de la regele Mihai, ambele personalităţi fiind cetăţeni de onoare ai oraşului Techirghiol. La şedinţa festivă au fost prezenţi, printre alţii, deputatul Eduard Martin, locuitor al oraşului, Cristian Bărhălescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Su Yanwen, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Vitali Gherman viceconsul al Federaţiei Ruse, Fusun Aramaz, consulul general al Republicii Turcia şi, nu în ultimul rând, Vasilică Rusu, directorul Sanatoriului Techirghiol.

Primarul din Montevago a venit cu veşti bune pentru localnici

La eveniment a luat parte şi Calogero Impastato, primarul din Montevago, Italia, care a venit însoţit de 26 de tineri dansatori, membri ai Ansamblului tradiţional Montevago. Primarul sicilian, asemenea celorlalţi invitaţi, a primit din partea edilului Adrian Stan, în semn de preţuire, o plachetă cu numele oraşului. Primarul din Montevago i-a mulţumit edilului pentru ospitalitate şi a declarat că speră ca schimbul de experienţă dintre tinerii din Montevago şi Techirghiol să aibă un viitor. „Uniunea Europeană vrea să legifereze schimbul de experienţă dintre localităţile termale şi îmi doresc să putem colabora astfel încât cetăţenii celor două oraşe să poată beneficia de curele de tratament oferite de cele două localităţi", a mai precizat primarul sicilian.

Aurelia şi Ştefan Lăpuşan au fost numiţi cetăţeni de onoare ai oraşului

La şedinţa festivă au participat şi Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, autorii unei monografii a oraşului, carte care are deja 460 de pagini şi va fi lansată în luna octombrie a acestui an. Aurelia Lăpuşan a menţionat că monografia va număra 500 de pagini graţie iniţiativei unei localnice, Steliana Gima, care a contribuit zilele acestea cu 16 fotografii vechi cu rude ale domniei sale, atestând prezenţa pe teritoriului oraşului a etnicilor germani, turco-tătari şi români. Fotografiile vor completa cele 460 de pagini ale monografiei. Primarul, împreună cu noul Consiliu Local, a decis să acorde titlurile de cetăţeni de onoare ai oraşului profesorului universitar Aurelia Lăpuşan şi soţului acesteia, Ştefan Lăpuşan, în semn de recunoştinţă pentru realizarea primei monografii a oraşului Techirghiol. Cu ajutorul unor documente puse la dispoziţie de cei doi cetăţeni de onoare ai oraşului şi cu cele deţinute deja de primar, dar şi cu sprijinul localnicilor, edilul şi-a exprimat dorinţa de a deschide în următorii patru ani un muzeu etnografic la Techirghiol. Profitând de prezenţa lui Cristian Bărhălescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Aurelia Lăpuşan i-a propus acestuia să se implice în privinţa înfiinţării unei case memoriale „Mircea Eliade" la Techirghiol, dat fiind că scriitorul a locuit o perioadă de timp aici.

Participanţii la şedinţa festivă a ţinut un moment de reculegere

În memoria localnicilor şi a personalităţilor oraşului care s-au stins din viaţă anul trecut, primarul Adrian Stan i-a invitat pe cei prezenţi să ţină alături de el un moment de reculegere, nu înainte de a rosti numele unora dintre cei 60 de cetăţeni care au plecat în 2011 din rândul lor. Adrian Stan i-a amintit printre alţii pe Cornelia Dărângă, fost director al Sanatoriului Balnear, şi pe părintele Arsenie Papacioc. Primarul a mai menţionat că anul trecut s-au născut la Techirghiol 74 de copii şi, de asemenea, au fost oficiate 55 de cununii. Nu în ultimul rând, doctorul Dorina Spinei a primit din partea primarului o diplomă de onoare cu ocazia ieşirii la pensie.

Două zile de petrecere cu spectacole, defilări şi diverse competiţii

După şedinţa festivă de sâmbătă, manifestările au continuat cu defilarea pe faleză a ansamblurilor artistice din Techirghiol şi din Montevago şi cu un spectacol folcloric românesc. Duminică, în a doua zi de sărbătoare, au fost organizate diferite manifestări precum lupte în nămol, lupte tătăreşti, concurs de înot, competiţia „Cine prinde raţa o câştigă", meci de fotbal demonstrativ Old Boy's, expoziţia de caricatură şi fotografie, expoziţia cu vânzare de artă culinară tătară, aromână şi turcă. Zilele Oraşului s-au încheiat cu un concert de muzică uşoară şi cu un spectaculos foc de artificii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii