Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Un navigator român a decedat la bordul unei nave. Victima este Stelian Mevlit

ro

06 Apr, 2017 09:54 28493 Marime text


Potrivit theborneopost.com, un român a murit pe o navă comercială din Singapore, în drumul acesteia către China, în apele statului malaezian Sabah. 

Stelian Mevlit, de 36 de ani, de profesie inginer, căci despre el este vorba, a fost victima unui accident prin cădere și a suferit răni serioase la cap. 

Un elicopter l-a preluat pentru a-l transporta l-a spital, însă a decedat înainte de a ajunge la unitatea medicală. 

Cauza morții este, se pare, hemoragia puternică. 

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că nu cunoaște mai multe date decât că este vorba de un navigator român. 

Ca urmare a tragediei, un prieten din India a postat un mesaj pe Facebook vizavi de această întâmplare. 
 

 „Odihneşte-te în pace. Astăzi sunt foarte foarte trist. Bunul meu prieten din România Stelian Mevlit a murit. Am petrecut clipe minunate împreună. Îmi vei lipsi prieten drag!“, se arată în mesajul respectiv. 



UPDATE: 11.55
Ulterior, Adrian Mihălcioiu a venit cu informații noi. 

„Domnul Mevlit Stelian,  ofițer 3 mecanic, 36 de ani, angajat pe nava Berge Artic, sub pavilion Panama, a decedat, ieri, la bordul navei. După primele informații, acesta ar fi suferit un accident. A fost depus la spitalul din Kota Kinabalu la medicină legală și, mâine, vom afla cauza exactă a morții. MAE, prin serviciul consular român din Malaesia, este în legătură cu noi, cu autoritățile, cu soția și medicii  spitalului. Dl. Mevlit era căsătorit și nu avea copii.  SLN a transmis  condoleanțe familiei. Soția a fost anunțată despre decesul soțului încă de ieri de agenția de crewing prin care a plecat navigatorul.  Formalitățile de repatriere au început și se va acționa cu toată celeritatea pentru o cât mai urgentă repatriere a corpului neînsuflețit.  Dl. Mevlit Stelian nu era membru ITF, dar asigurăm familia de sprijinul SLN/ITF, ca de obicei, în aceste cazuri”,  a precizat Adrian Mihălcioiu. 



Sursa foto: Facebook

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii