Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimele două competiţii de kureş înainte de Luna Ramazan

ro

06 Jul, 2013 00:00 2876 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, ultimele două competiţii de kureş din acest sezon: astăzi, la 23 August, mâine, la Topraisar. Ambele competiţii încep la ora 15.00. Ulterior acestora va exista o pauză de o lună, căci în această perioadă, musulmanii din întreaga lume vor traversa cea mai importantă perioadă a anului islamic. „Este vorba despre Luna Ramazan, care începe pe data de 9 iunie şi va dura 30 de zile, timp în care credincioşii musulmani vor posti de la răsăritul până la apusul soarelui. În această perioadă, singurele evenimente care se vor organiza vor fi tradiţionalele cine de iftar”, se menţionează într-un comunicat de presă al UDTTMR.

În contextul acestui eveniment, deosebit de important pentru comunitatea musulmană, preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a transmis un mesaj: „Postul specific Lunii Ramazan ne găseşte anul acesta într-un moment destul de dificil. Suntem în plină vară, când vom avea temperaturi foarte ridicate, iar abstinenţa totală pe care o presupune postul ne va supune la grea încercare. Sunt, însă, convins că Allah ne va ajuta să trecem peste eventualele probleme care vor apărea pe parcurs şi că ne va da puterea necesară să ne facem datoria de buni credincioşi şi de această dată. De asemenea, le transmit tuturor membrilor comunităţii noastre să profite de această perioadă şi să se reculeagă mai mult decât o fac de obicei, să se roage şi să fie mai buni, mai toleranţi, mai solidari cu aproapele lor! Ramazan Ayl Kayirli ve Mubarek Bolsin! Ramazan Ayi Hayirli ve Mubarek Olsun!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii