Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei zile de spectacol la Constanţa, în august. Spellground Festival, pus la cale de organizatorul Fish Eye Fest, de la Vama Veche

ro

29 Jun, 2016 00:00 3101 Marime text


În perioada 12-14 august, 19 artişti internaţionali şi 44 români vor urca pe scenele Festivalului Spellground, eveniment aflat la prima ediţie. După ce, la începutul anului, se auzea că evenimentul avea să fie organizat la Capidava, din motive tehnice, s-a mutat la Constanţa. Infiltraţiile recente în sol, cauzate de creşterea apelor Dunării, şi restricţiile impuse de statutul de arie protejată au fost motivele pentru care locul de desfăşurare a acestui eveniment a fost schimbat. Festivalul oferă mai mult decât un spaţiu muzical, având înclinaţie culturală şi propunând promovarea, dezvoltarea şi readucerea atenţiei spre o zonă cultural-istorică.
 
De pe 12 până pe 14 august, cu prelungire până la Ziua Marinei, vom avea, probabil, cel mai aglomerat weekend de pe litoralul Mării Negre. Peste 25.000 de oameni sunt aşteptaţi să vină doar pentru acest eveniment. Organizatorii - Spellground -, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi cu Universitatea „Ovidius”, promit că evenimentul va pune Constanţa pe harta marilor festivaluri ale lumii. Accesul nu va fi însă gratuit. Pentru a ajunge în toate zonele festivalului, va fi pus la dispoziţie transport gratuit, cu sprijinul Primăriei Constanţa. Preţul unui bilet la festival, pentru toate cele trei zile, este de 295 de lei (mai sunt valabile doar 5.000 de bilete până pe 15 iulie), cazarea nefiind inclusă.
 
Festivalul nu se adresează doar iubitorilor muzicii de gen, ci mai multor categorii de public, căci evenimentul va găzdui şi o tabără de sculptură. Mai mult, parcul din faţa Campusului Universităţii „Ovidius” va fi reabilitat, amenajat şi dotat cu mobilier urban. Potrivit organizatorilor, finanţarea acestui festival, aflat la prima ediţie, este realizată din fonduri proprii, din sponsorizări, dar şi din vânzarea biletelor.
 
Firma organizatoare, Spellground SRL, este înfiinţată în 2016, iniţial la Domneşti, Ilfov, mutată apoi în capitală. Asociaţii firmei sunt Titus Lipovan (20%), Adrian Ionuţ Cristache (20%) şi Raluca Nicoleta Petre (60%), aceasta din urmă fiind şi administrator al firmei, ce se ocupă de „activităţi suport pentru interpretare artistică (spectacole)”. La înfiinţare însă, în firma era asociat şi Răzvan Cătălin Stoian, administrator, la acel moment, alături de Raluca Petre. După mutarea sediului firmei, acesta a ieşit de tot din societate. Adrian Ionuţ Cristache mai este implicat în Inside Web Media SRL şi în The Schemer Agency SRL. Cât despre Raluca Petre, aceasta mai este implicată în Out Media SRL şi în Embassy Târgovişte SRL.

Drumuri care duc spre zona politică

Titus Lipovan, născut la Constanţa, este fiul regretatului inginer Viorel Ovidiu Lipovan, unul dintre marii cartofili naţionali. Adrian Cârlescu nota, într-un articol realizat pentru constanţa.ro, că Asociaţia Ad Patres (o structură condusă de Titus Lipovan, care a acordat un premiu special la Concursul „Carto Constanţa 2011”, din juriul căruia a făcut parte şi primarul Constanţei, Decebal Făgădău) se oferea să organizeze un festival de artă şi pescuit în valoare de 1,6 milioane de lei. În 2015, Ad Patres a primit o finanţare de 1.349.950 de lei pentru proiectul „Fish Eye Fest - Festival de Artă şi Pescuit”, care s-a desfăşurat în staţiunea Vama Veche în două ediţii, mai şi iulie. Înfiinţată în 2010, Asociaţia Ad Patres îi are ca fondatori pe Titus Lipovan, Răducu Gabriel Turcu şi Ana Maria Bucur, cei din urmă fiind avocaţi în Baroul Constanţa.
 
Titus Lipovan mai este implicat şi în Ronin Consulting SRL, în întrerupere temporară de activitate. În anul 2006, Titus Lipovan preia firma Ronin Consulting de la Daniel Slăvescu şi Gheorghe Popa. Daniel Slăvescu a fost consilier local la Mangalia, iar Gheorghe Popa este cumnatul lui Slăvescu, asta în timp ce Titus Lipovan este chiar vărul fostului consilier.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii