Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei ani de la moartea lui Marin Mincu, primul rector al Universităţii „Ovidius" Constanţa „Ce rămâne intact e acel ungher al sinelui tău în care tu pe tine nu poţi să te minţi"

ro

04 Dec, 2012 03:37 3129 Marime text
mincu_Marin_Mincu_02.jpgÎn urmă cu trei ani, pe 4 decembrie 2009, se stingea din viaţă, în urma unui accident vascular, Marin Mincu. Primul rector al Universităţii „Ovidius" Constanţa (aprilie 1990). A fost poet, critic literar, istoric literar şi eseist. Dincolo de asta, Marin Mincu a fost omul care a construit, care a intrigat, care a educat şi a civilizat în planul ideilor, care a fascinat de-a dreptul nişte generaţii de studenţi şi nu numai. A fost poetul model, profesorul atipic, cadrul universitar care şi-a promovat studenţii, împingându-i pe căile Literelor.

Marin Mincu s-a născut pe 28 august 1944, în Slatina. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, MM a urmat ulterior o specializare în semiotică literară la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Torino. În 1971, devine doctor în filologie al Universităţii Bucureşti, cu tema „Opera literară a lui Ion Barbu".

Fondatorul Premiului literar Euridice, Marin Mincu a semnat romanele „Intermezzo" (I, II şi III şi IV), „Jurnalul lui Dracula", „Jurnalul lui Ovidiu. Moartea la Tomis". A fost, de asemenea, autorul a numeroase volume de critică şi teorie literară.

Nu mai puţin important, polemicile desfăşurate de el timp de aproape 40 de ani au apărut în volumul „Polemos".

Marin Mincu scria: „totul se degradează lent/ se erodează şi privirea/.../dar ce rămâne intact e/acel ungher al sinelui tău/ în care tu pe tine/nu poţi să te minţi".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii