Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu - „În jurul Mării Negre s-a creat un cerc de foc” Preşedintele României, prezent la bordul distrugătorului USS Donald Cook ancorat în Portul Constanţa (galerie foto)

ro

15 Apr, 2014 00:00 2574 Marime text
Distrugătorul american USS Donald Cook a fost ancorat ieri în Portul Constanţa, unde va efectua o escală de patru zile. Cu acest prilej, preşedintele României, Traian Băsescu, a fost la Constanţa pentru a vizita nava trimisă în apele Mării Negre de Forţele Navele Americane.

În urma vizitei simbolice pe care a realizat-o la bordul distrugătorului Donald Cook, şeful statului a declarat că îşi exprimă astfel respectul pentru „reacţia aliaţilor din NATO, care şi-au întărit prezenţa în Marea Neagră după anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă”.
Escala USS Donald Cook la Constanţa se desfăşoară în conformitate cu Planul de activităţi internaţionale al Forţelor Navale Române pentru anul 2014 şi, prin prezenţa ei, nava americană oferă un semnal de stabilitate şi demonstrează că statele membre NATO sunt solidare atunci când există riscuri privind securitatea.
„Nava pe care am vizitat-o este impresionantă din punctul de vedere al capabilităţilor militare şi, în acelaşi timp, un simbol. Are o dotare impresionantă din punct de vedere militar” a declarat Traian Băsescu referitor la puterea pe care o are nava, care poate lovi ţinte aeriene, navale, dar şi submarine, în cazul în care este atacată.

„Ucraina a ajuns aici din cauza unui nivel înspăimântător al corupţiei“

Întrebat despre starea actuală a Ucrainei şi a Rusiei şi despre poziţia României în acest context, preşedintele a declarat că, dacă Federaţia Rusă va invada Ucraina, România va susţine, cu certitudine, trecerea la al treilea nivel de sancţiuni pentru Rusia. „Toţi ştim că Ucraina a ajuns aici nu numai datorită opţiunilor politice divergente ale cetăţenilor, ci şi din cauza unui nivel înspăimântător al corupţiei. S-a dovedit că nivelul de corupţie la care s-a ajuns în Ucraina a erodat chiar capacitatea de a menţine integritatea teritorială“, a adăugat Băsescu.
El a menţionat, de asemenea, că nu se consideră un adversar al Moscovei, ci un adversar al practicilor Federaţiei Ruse. Potrivit declaraţiilor făcute de şeful statului, Rusia generează elemente de instabilitate care afectează securitatea naţională a mai multor state, inclusiv cea a României, Moscova fiind responsabilă pentru modalitatea de rezolvare a conflictelor îngheţate în prezent la nivel european. „Moscova poate să le rezolve foarte repede, în spiritul dreptului internaţional, sau poate să le facă să explodeze, în funcţie de interesele ei. În jurul Mării Negre s-a creat un cerc de foc, la care s-a adugat acum şi Crimeea”, şi-a încheiat declaraţia Traian Băsescu.

Comandantul navei americane USS Donald Cook, căpitan-comandorul Scott A. Jones, a declarat că vizita preşedintelui la bordul distrugătorului a reprezentat o onoare pentru el şi pentru echipajul de 300 de persoane, menţionând că nu au avut parte de astfel de primiri în toate statele. A mai spus că, în timpul vizitei, el şi preşedintele României şi-au împărtăşit din experienţele plăcute pe care le-au avut navigând.
Despre vizita în ţara noastra a declarat că membrii echipajului sunt nerăbdători să descopere mai multe despre castelul lui Dracula. În programul echipajului navei militare USS Donald Cook mai sunt cuprinse vizite la Arhiepiscopia Tomisului, în Portul Militar Constanţa şi la Muzeul Marinei. De asemenea, în cadrul acestei vizite, o delegaţie codusă de comandantul navei americane, Scott A. Jones, va fi primită de şeful Comandamentului Flotei, comandorul Tiberiu Liviu Chodan.
Pe perioada escalei distrugătorului în Portul Constanţa, marinarii militari români şi americani vor executa activităţi de instruire comune în apele teritoriale ale ţării noastre, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Nava americană USS Donald Cook oferă posibilitatea de a intercepta rachetele cu rază scurtă folosite pentru protejarea trupelor din teren, dar și a aliaților din NATO.
A fost construit de Bath Iron Works, a fost lansat pentru prima dată în data de 3 mai 1997 și poate atinge o viteză de aproximativ 30 de noduri pe ora (echivalentul a 56 kilometri/oră).
Este o navă multifuncțională, capabilă să efectueze o gamă largă de operațiuni: luptă antisubmarin, apărare antibalistică, orice fel de operațiuni de securitate maritimă, inclusiv căutare-interceptare și misiuni umanitare de salvare.
Deține echipament de război și senzori și sisteme de prelucrare precum radare, rachete de interceptare, rachete de croazieră Tomahawk, sistem electronic Warfare și diferite sisteme de lansare verticale.
Echipajul navei militare este format din 23 de ofițeri, 24 de șefi ofițeri  și 291 de persoane încadrate ca personal înrolat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii