Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii solişti, invitaţi la festivalul „Steluţele Mării"

ro

23 Mar, 2012 00:00 1397 Marime text

Casa de Cultură a Sindicatelor şi Fundaţia pentru Copii „Steluţele Mării" din Constanţa organizează, în perioada 26 - 27 mai 2012, Festivalul Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare pentru Copii şi Tineret „Steluţele Mării".

În acest an, festivalul a ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie. Preselecţia pentru acest festival va avea loc sâmbătă, 28 aprilie 2012, la sediul Casei de Cultură, începând cu ora 10.00. La cele 3 secţiuni se pot înscrie toţi tinerii talentaţi, după cum urmează: secţiunea IA (solişti între 6 şi 8 ani), secţiunea IB (solişti între 9 şi 11 ani), secţiunea II (solişti între 12 şi 14 ani) şi secţiunea III (solişti între 15 şi 19 ani). Interpreţii din judeţul Constanţa vor prezenta câte două piese din repertoriul românesc, cu acompaniamentul pe bandă magnetică (negativ). Se acceptă şi o piesă în limbă străină. Cei din afara judeţului vor trimite un CD cu două pozitive şi negativele lor, pe adresa Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, bulevardul Lăpuşneanu nr. 1, cu menţiunea „Pentru Festivalul Steluţele Mării", până la data de 15 mai 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii