Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacere în faliment Terenurile societăţii Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, scoase la mezat

ro

28 Apr, 2015 00:00 5420 Marime text

Ion Puşcă, specialist în arta enologiei, punea, în anul 2009, piatra de temelie a viitorului combinat viticol, în localitatea Ivrinezu Mic, din comuna Peştera, proiect finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. De asemenea, în luna mai 2008, se inaugura, în localitatea Făclia, comuna Saligny, un complex comercial specializat de prezentare a vinurilor româneşti, numit „Casa vinului - Dr. Puşcă“. Dar anii au trecut şi societatea Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL a intrat în faliment.
 
Astfel, lichidatorul judiciar C.l.l. lorgu Constantin anunţă vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor societăţii Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, aflată în faliment. Este vorba despre terenuri extravilane în suprafaţă totală de 47,5021 ha situate în Cernavodă şi de terenuri extravilane în suprafaţă totală de 127,3035 hectare situate în Peştera. Preţul de pornire al licitaţiei este de 4.000 de euro/ha. Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din strada Steagului nr. 28, municipiul Constanţa, în data de 8 mai, ora 14.00.

Ce spune Registrul Comerţului 

Potrivit Registrului Comerţului, SC Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL a fost înfiinţată în anul 2008 şi are sediul social în comuna Peştera, aleea Dionysos. Firma provine din schimbarea sediului din alt judeţ. În prezent, se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 - faliment. Capitalul social subscris al firmei este de 94.900 de lei, integral vărsat, compus din 9.490 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt: Edelstahl Group SRL, cu sediul în municipiul
Bucureşti, strada Negru Vodă, care deţine 4.745 de părţi sociale (50% din capitalul social), Ion Puşcă, născut pe 18.12.1941, în Satu Nou, Vrancea, cu 2.373 de părţi sociale (25% din capitalul social), Peter Călin Netzer, născut 1.05.1975, în Petroşani, judeţul Hunedoara, cu 2.372 de părţi sociale (25% capitalul social). Administrator al societăţii care se ocupă de „cultivarea strugurilor“ este lichidatorul judiciar Iorgu Constantin. Din acelaşi Registru al Comerţului aflăm că Ion Puşcă a mai fost asociat în societăţile Casa Vinului - Dr. Puşcă SRL (Bucureşti) - radiată, Casa Vinului - Dr. Puşcă SRL (Constanţa) - radiată, SC Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL (Bucureşti) - radiată şi SC Domeniile Viticole - dr. Puşcă SRL (Constanţa) - faliment. La rândul său, Peter Călin Netzer este asociat în societăţile Algma Film SRL, Chalet Del Cacciatore E Del Pescatore SRL, Eurobridge Investment SRL, IMO Bridge SRL, Parada Film SRL şi Media Netzer SRL - radiată.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii