Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tanara gasita cu urechea taiata si un ochi scos

ro

25 Jan, 2010 01:12 2733 Marime text

cap_1.jpgCruzime fără margini în Piaţa Griviţei. O femeie de 31 de ani a fost găsită hoinărind pe străzi, ieri dimineaţă, cu o ureche tăiată şi cu unul dintre ochi scoşi. Poliţiştii încearcă să dea de urma monştrilor care au mutilat-o pe femeie, însă cercetările sunt îngreunate de faptul că familia victimei refuză să coopereze cu autorităţile, spunând că nu ştiu nimic. Nurten Osman, de 31 de ani, a fost găsită ieri dimineaţă, în jurul orei 8.30, pe strada Ion Avram. Femeia avea mai multe leziuni pe tot corpul, însă încă nu s-a aflat identitatea atacatorilor sau motivaţia care a stat la baza unui asemenea gest. Nurten Osman avea o ureche tăiată, pleoapele smulse şi părea să fi fost bătută cu bestialitate. Femeia a fost transportată imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

mutilata_.jpgPoliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili identitatea agresorilor. Din păcate, familia victimei refuză să colaboreze cu anchetatorii, rudele acesteia repetând sec, că nu ştiu nimic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un var 01 Feb, 2010 01:41 deci cum zice ca osman nurten a fost gasita pe strazi asa ceva nu exista persoana a avut conflictul chiar cu sotul ei si nu asa cum spune persoana care ascris aceste porcari ca alfel nu putem spune
  • suleiman 28 Jan, 2010 19:40 este o vrajeala ca a fost gasita pe margine drumului si ca nu se stie cine a facut toate astea sunt adaugare astept un raspuns de la persoana care a scris acest ziar ca a fost asa