Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strălucirea de altădată... la anul şi la mulţi ani! Euromateria SRL şi asociaţii ar putea reabilita Cazinoul după ce au câştigat în instanţă! (documente)

ro

28 Jan, 2016 00:00 4748 Marime text


Consiliul Local Municipal Constanţa a votat, în luna octombrie 2014, transferarea Cazinoului din administrarea Consiliului Local în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii. Ulterior, după reabilitare, monumentul istoric va reveni în administrarea Consiliului Local Constanţa.
 
Şapte milioane de euro trebuiau cheltuiţi pentru refacerea clădirii simbol a Constanţei, Cazinoul. Valoarea proiectului de renovare este de 31,5 milioane de lei, fără TVA, iar banii sunt alocaţi de Compania Naţională de Investiţii. Municipalitatea va contribui cu bani pentru utilităţi.
 
Clădirea Cazinoului ar fi trebuit să intre în reabilitare în toamna anului trecut, după ce licitaţia pentru atribuirea lucrărilor a avut loc în luna iunie 2015. Din păcate, licitaţia nu a desemnat niciun câştigător, ci a condus la o serie de contestaţii, şi ele la rândul lor contestate în instanţă. Procedura este însă destul de greoaie şi de durată, recunoaşte şi viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău.
 
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, cinci asocieri de firme au intrat în cursa pentru câştigarea licitaţiei. Au depus oferte Asocierea SC Aedificia Carpaţi SA Bucureşti şi SC Polarh Design SRL Bucureşti, cu subcontractanţi SC Tehnoinstal SRL Bucureşti şi SC Schindler Romania SRL Bucureşti; Asocierea SC Green Line Construct SRL Dărmăneşti, Dâmboviţa - SC Euras SRL Satu Mare - SC Tehnoconsult Proiect SRL Constanţa, cu subcontractanţi SC Luca Way SRL Bucureşti, SC Unio SA Baia Mare, SC Sava Serv Construct SRL Dărmăneşti, Dâmboviţa, terţ susţinător/subcontractant NEIR d.o.o. Split, Croaţia, SC LPV Construct SRL Bucureşti şi SC Dooi Studio SRL Bucureşti; Asocierea S.C. Tecte SRL Cluj Napoca - MPM Ingegneria SRL Italia - Edil Construzioni Group SRL Italia, cu subcontractanţi SC Gomar Cons SRL Câmpina, SC Mina-M-Com SRL Bucureşti, GIP Instal SRL Popeşti Leordeni, IR Colours SRL Bucureşti, SC CRISMIN AND CO. Sisteme de telecomunicaţii SRL Bucureşti, SC Tomis Research Center SRL Constanţa şi SC Electroconstruct SRL Giurgiu; Asocierea SC Euromateria SRL Bucureşti - SC RICO SRL Constanţa - SC Princer SA Bucureşti, cu subcontractanţi PFA Burlacu Laurenţiu Bucureşti, Avitech CO SRL Voluntari, cu terţ susţinător Research Consorzio Stabile S.C.A.R.L. Napoli, Italia, Grey Business SRL Bucureşti, Proincsan Serv SRL Bucureşti, Vasco Proiect SRL Bucureşti, Consproiect 2003 SRL Bucureşti, PFA Stoica Nicu, Adjud, cu terţ susţinător Groma Ingegneria Italia şi Asocierea SC Corint SRL Sântimbru, Alba - SC General Game SRL Sântimbru, Alba - SC Capital Vision SRL Focşani - SC Crindesign Proiect SRL Bucureşti, cu terţi susţinători SC Pomponio Construcţii SRL Simeria Veche, Hunedoara şi SC Corint Restaurare SRL (fost SC Grup Corint SA), Ghimbav, Braşov. 

O licitaţie cu multe asocieri, subcontractanţi şi un proces în instanţă!

Compania Naţională de Investiţii SA a organizat, în luna iunie, o procedură publică pentru atribuirea contractului „Întocmirea fazelor de proiectare PT+DTAC+DE, asistenţă tehnică a proiectantului şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţie «Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa»“. Valoarea contractului se ridică la suma de 31.608.903 lei. Doar că licitaţia nu a fost încă atribuită din cauza contestaţiilor depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).

Pe data de 28 august, Asocierea SC Aedificia Carpaţi SRL - SC Polarh Design SRL a depus la CNSC contestaţia nr. 16453, formulată împotriva rezultatului procedurii de achiziţie publică emis de SC Compania Naţională de Investiţii SA. Asocierea a solicitat anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente, dispunerea continuării procedurii, prin reevaluarea ofertei asocierii SC Aedificia Carpaţi SRL - SC Polarh Design SRL.

Pe data de 4.09.2015, la CNSC a fost înregistrată şi contestaţia nr. 17056, formulată de asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL - SC Princer SA, împotriva rezultatului procedurii de achiziţie publică, emisă de către SC Compania Naţională de Investiţii SA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică. Asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL - SC Princer SA a solicitat, la rândul său, anularea deciziei prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei, anularea măsurii de anulare a procedurii de atribuire, anularea în parte a raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv în partea care vizează evaluarea ofertei asocierii şi măsura anulării procedurii de atribuire. În urma analizei celor două contestaţii, CNSC a respins ca nefondată contestaţia depusă de SC Aedificia Carpaţi SRL, în contradictoriu cu SC CNI SA. De asemenea, a admis contestaţia depusă de SC Euromateria SRL în calitate de lider al asocierii SC Euromateria SRL - SC Rico SRL - SC Princer SA, în contradictoriu cu SC Compania Naţională de Investiţii SA. Nu în ultimul rând, CNSC a obligat autoritatea contractantă să comunice numai operatorilor economici implicaţi în procedura de atribuire măsurile luate în baza prezentei decizii. CNSC a dispus continuarea procedurii de achiziţie publică şi respectarea celor decise anterior.
Motivările deciziile CNSC la care facem referire pot fi consultate în secţiunea „Documente“
 
A urmat o corespondenţă între CNSC şi SC Euromateria SRL Bucureşti, cu termene nerespectate de SRL, situaţie care a condus într-un final la deschiderea unui proces pe contencios-administrativ. Petent, Euromateria SRL. Procesul a fost câştigat de Asocierea SC Euromateria SRL Bucureşti - SC RICO SRL Constanţa - SC Princer SA Bucureşti, care, pe 23 noiembrie a atacat la Curtea de Apel Bucureşti decizia Companiei Naţionale de Investiţii într-un dosar având ca obiect litigiul privind achiziţiile publice DEC.1920/C3/2059/11.11.2015.  Pe 18 decembrie, instanţa „admite plângerea şi modifică Decizia nr. 1920/C3/2059 din 11.11.2015 emisă de CNSC, în sensul că admite contestaţia formulată de petentă. Anulează decizia prin care oferta petentei a fost respinsă ca inacceptabilă şi neconformă, comunicată prin adresa nr.12400/07.10.2015. Anulează măsura de anulare a procedurii de atribuire. Anulează în parte raportul procedurii şi a actelor subsecvente, cu privire la evaluarea ofertei petentei şi măsura anulării procedurii de atribuire şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei petentei de la etapa verificării admisibilităţii“. Decizia instanţei este definitivă.

Reabilitat... la anul şi la mulţi ani!

În actuala conjunctură, termenul avansat iniţial pentru restaurarea clădirii Cazinoului, doi ani şi jumătate, pare deja desuet. Dacă lucrările ar fi început în toamna anului trecut, poate 2018 ar fi putut fi considerat un deadline decent, însă, în actuala conjunctură, totul pare prea îndepărtat.
 
L-am întrebat pe viceprimarul cu atribuţii de primar Decebal Făgădău când şi dacă vor mai începe în viitorul apropiat lucrările de reabilitate la Cazino. „Parcursul, după cum ştiţi, a fost următorul: au existat oferte, toate au fost declarate neconforme, au urmat contestaţiile la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, apoi Compania Naţională de Investiţii a anulat licitaţia, iar unul dintre consorţii a obţinut în instanţă anularea anulării licitaţiei. Acum sunt două variante, după ce apare motivarea instanţei: fie respectiva firmă face dovada capacităţii tehnice şi financiare şi este declarată câştigătoarea lucrărilor de reabilitare, fie este din nou descalificată şi se reia licitaţia. Deocamdată, aşteptăm!”, a declarat Decebal Făgădău.

Cine este în spatele asocierii Euromateria SRL - Rico SRL - Princer SA

Cu sediul social în municipiul Bucureşti, strada Wilhelm Filderman, Euromateria SRL a fost înfiinţată pe 17.02.2015. Firma provine din schimbarea sediului în alt judeţ. Capitalul social, format din 1.000 de părţi sociale, este deţinut de Răzvan-Mihai Gheorghe, care este şi administratorul firmei ce are ca obiect de activitate „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Răzvan-Mihai Gheorghe mai figurează ca asociat în Wiga Teal SRL, dar şi în mai multe societăţi radiate. 

Rico SRL a fost înfiinţată pe 17.06.1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Celulozei. Capitalul social, compus din 1.008.580 de părţi sociale, este deţinut de Marcel Cornel Gheorghe. Administratorul judiciar al firmei este GD Reorganizare şi Lichidare IPURL. Rico SRL se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. În octombrie 2015, asupra părţilor sociale pe care debitorul Marcel Cornel Gheorghe le deţinea în cadrul SC Rico SRL, respectiv un număr de 1.008.580 de părţi sociale, se instituise sechestru până la concurenţa sumei de 4.479,40 de lei.
 
La rândul său, Princer SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în Bucureşti, bulevardul Naţiunile Unite. Cele 1.054.647 de acţiuni ale firmei sunt deţinute de Soprex Imi SA, cu 232.023 de acţiuni (22% din capitalul social), Alecsandru Corneliu Angelescu, cu 516.777 de acţiuni (49% din capitalul social), Asociaţi Listă, cu 9.803 acţiuni (0,93% din capitalul social), Listă Acţionari Persoane Fizice, cu 296.044 de acţiuni (28,07% din capitalul social). Persoane împuternicite ale firmei a cărei activitate constă în „activităţi de arhitectură“ sunt: Ştefan Lazăr, Constanţa Floricel Constantinescu şi Alecsandru Corneliu Angelescu. 

Strălucirea de altădat’!

Potrivit municipalităţii, restauratorii Cazinoului trebuie să păstreze arhitectura antebelică, la fel ca şi destinaţia principalelor încăperi. La parter vor fi amenajate spaţii pentru conferinţe, expoziţii, spectacole, dar şi o cafenea. La etajul întâi vor fi o sală de bal şi una de spectacole. Chiar şi subsolul clădirii va primi o destinaţie. Acolo vor fi amenajate săli de promovare a turismului pe litoralul Mării Negre. În prezent, basoreliefurile, picturile şi sculpturile care fac parte din zestrea istorică a clădirii cazinoului sunt distruse de ploi, vânt şi zăpadă, pentru că autorităţile nu au mai investit niciun leu în ultimii 10 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii