Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:30 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Şi aşa, şi cu banii luaţi" Mazăre reclamă „condiţiile cotoioase" (video)

ro

20 Jan, 2011 02:31 2814 Marime text
cap_8.jpgChiar dacă legea permite înfiinţarea Poliţiei Locale, municipalitatea nu are voie să achiziţioneze maşini

Primarul Radu Mazăre a făcut ieri „o scurtă vorbire" despre problemele financiare ale oraşului.

Mazare_Radu_Mazare_2.jpgPrintre cifre, date din anii trecuţi, şi prognoze pe 2011, primarul a ajuns, pentru a „n"-a dată la aceeaşi concluzie: „Situaţia este cotoioasă". Mai precis, bugetul de venituri estimat pentru anul în curs este mai mic decât cel din 2006, iar banii nu vor ajunge pentru mare lucru. Ba chiar, va face un sondaj cu ajutorul căruia se va consulta cu cetăţenii, să spună şi ei unde ar trebui să se ducă puţinii bani ai oraşului, mai ales cum, când „Boc a redus cotele din impozitul pe venit", iar economia merge din ce în ce mai rău, România fiind un fanion al ţărilor în criză. Pentru că, aşa cum savant a explicat primarul Mazăre, numai câteva ţări se mai află în criză, majoritatea ajungând la liman. Problemele sunt multe. Oamenii nu-şi mai plătesc impozitele în prima lună a anului, în ciuda faptului că mai beneficiază de reducerea de 10%, investitorii nu se grăbesc să-şi aducă banii la Constanţa, iar proiectele începute au fost stopate. Ce să mai zicem, situaţia nu este deloc roz în oraşul condus de Radu Mazăre. Şi acum, peste toate, cu aceste „condiţii cotoioase", la finele lui 2010 a apărut legea şi normele metodologice pentru înfiinţarea Poliţiei Comunitare, structură ce va include şi Corpul de Control al Primăriei, care are 70 de angajaţi. „În total 370 de oameni. 300 de poliţişti locali pentru care trebuie să luăm uniforme, maşini, armament, girofaruri, staţii... După cum ştim cu toţii, infracţionalitatea a crescut teribil în ultimul an. Vreau să ştiu dacă o înfiinţez şi câţi oameni să angajez. Cât să cheltuim. Să spună constănţenii de câţi poliţişti comunitari au nevoie pe străzi, dacă asta reprezintă o prioritate", a spus edilul. De la poliţie, Mazăre a trecut la faptul că Guvernul nu a plătit Constanţei subvenţia la încălzire, dar că Braşovului, condus de un PDL-ist, i s-au acordat sume importante. „Pentru unii mumă, pentru aţii ciumă", a concluzionat primarul roşu al Constanţei. Apoi a revenit la Poliţia Comunitară, povestind că va avea atribuţii lărgite în ceea ce priveşte paza şi circulaţia şi că se vor forma patrule, pe cartiere, cu sectorişti ale căror numere de telefon vor fi afişate în fiecare scară de bloc, pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă. Numai că, mai există o problemă. Potrivit legii, municipalitatea nu are voie să cumpere maşini. Dar şi pe asta a rezolvat-o Mazăre, spunând că deja are o promisiune, de la o firmă de pază, de 15 automobile cu cotă de benzină, pentru Poliţia Locală. Oare acea societate de pază o fi Conpres Holding?! Dar necazurile nu se termină aici pentru primarul tocmai întors dintr-o vacanţă de o lună în Caraibe. Chiar ieri, în Monitorul Oficial 41 a fost publicată o Ordonanţă a Guvernului prin care cheltuielile cu personalul ale Primăriei Constanţa sunt limitate la nivelul celor din noiembrie 2010. Atunci când nu se punea problema de o Poliţie Locală cu 370 de angajaţi. Aşa că, bani pentru cei 300 de salariaţi noi nu există. Iar alesul constănţenilor nu vede deocamdată o soluţie la problemă. I-a mai rămas de spus un singur lucru: „Şi aşa, şi cu banii luaţi".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • constantean 20 Jan, 2011 13:12 Politia comunitara a primit "dispozitii" sa pazeasca vilele din "cartierul consilierilor" de pe Faleza nord,in timp ce, cu cativa zeci de metri mai incolo , se fura si se distruge. Rusine, rusine!
  • fara nume 20 Jan, 2011 09:50 ,,investitorii nu se grăbesc să-şi aducă banii la Constanţa' - poate spaga nu vor s-o dea, si nici asocieri cu rudele lui Mazarica nu vor. in rest, cine nu ar investi intr-unul din cele mai mari orase a tarii, cu iesire la mare, cu port, cu plaje etc?
  • alin 20 Jan, 2011 09:00 Constanta are cel mai mare nivel de taxe.Dar lui Mazare nu-i ajunge caci vacantele in locuri exotice cer bani multi.