Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:53 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se împlinesc 54 de ani de la emiterea Ordinului de înfiinţare a Divizionului 150 Rachete Navale. Cine este comandantul unităţii

ro

19 Jun, 2017 00:00 6694 Marime text
Potrivit paginii oficiale de Internet a Statului Major al Forţelor Navale, în baza Ordinului Ministerului Forţelor Armate nr. CL 0856 din 19.06.1963, a luat fiinţă Divizionul 133 Vedete, dislocat la Mangalia.
Câteva luni mai târziu, a sosit din URSS prima vedetă, care, începând cu penultima zi a anului, a întrat în compunerea Marinei Militare şi în subordinea Comandamentului Divizionului 133 Vedete.
În anul următor, au mai intrat în compunerea divizionului alte două vedete, iar din 1965 avea deja cinci nave în compunere.
Prima lansare reală de rachete s-a executat în raionul Sevastopol, în iunie 1964, în urma căreia s-a obţinut calificativul Foarte Bine.
Pe timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, navele au avut ca misiune supravegherea căilor de comunicaţii maritime.
Începând cu anul 1990, intră în compunerea Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete primul VPR Proiect 1241-RE, cu denumirea „Zborul” şi număr de bordaj 188. Un an mai târziu, intră în compunere încă două VPR, respectiv 189 ,,Pescăruşul” şi 190 ,,Lăstunul”.
La l ianuarie 1992, prin ordin al Ministrului Apărării Naţionale, a luat fiinţă Divizionul 150 Vedete Purtătoare de Rachete, având în compunere trei vedete purtătoare de rachete: 188 „Zborul“, 189 „Pescăruşul“ şi 190 „Lăstunul“.
Ulterior, pe data de 22.12.1992, a intrat în dotarea unităţii şi cazarma plutitoare „Olăneşti”, în baza ordinului Comandantului Marinei Militare nr. 13/22.12.1992.
În decembrie 2000, unitatea se redimensionează, Divizionul 150 Vedete Purtătoare de Rachete devenind Divizionul 150 Nave Purtătoare de Rachete prin integrarea în structura sa a ultimelor trei vedete purtătoare de rachete având în compunere navele „Zborul”, „Pescăruşul”, „Lăstunul”, „Şoimul”, „Eretele”, „Albatrosul” şi C.P. „Olăneşti”.

Începând cu data de 1 mai 2005, Divizionul 150 Nave Purtătoare de Rachete devine Divizionul 150 Rachete Navale prin reorganizarea, restructurarea şi integrarea Divizionului 508 Rachete de Coastă.
În prezent, Divizionul 150 Rachete Navale este continuatorul tradiţiilor navelor purtătoare de rachete şi evoluează constant pe coordonatele modernităţii, reuşind înscrierea în istoricul Forţelor Navale Române a unor rezultate deosebite prin lansări reale de rachete şi participarea la exerciţii naţionale şi internaţionale.
La 1 mai 2005, s-a constituit Secţia Rachete Navale, provenită din desfiinţarea Divizionului 508 Rachete de Coastă, parte a Divizionului 150 Rachete Navale.
La 1 septembrie 2010, unitatea s-a restructurat, Punctul Tehnic Mobil fiind scos din compunerea sa.
Dispunând de o putere mare de foc, distanţă mare de acţiune, capacitate mare de manevră şi posibilitatea lovirii inamicului prin surprindere, Secţia Rachete Navale reprezintă o puternică forţă de lovire a Forţelor Navale, permanent gata pentru a acţiona independent sau în cooperare cu alte categorii de forţe pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

Cine este comandantul unităţii

Comandorul Bogdan Dumitrescu este comandant al unităţii din 2016.
Este născut la data de 11 august 1968 în Constanţa, judeţul Constanţa.

A absolvit, potrivit paginii oficiale de Internet a unităţii, Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, în anul 1986, iar în anul 1991 a absolvit Facultatea de Marină Militară, Secţia navigaţie, meteorologie, hidrologie şi hidrografie din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Şi-a început cariera îndeplinind funcţia de Comandant Unitate de luptă navigaţie, artilerie, observare, transmisiuni şi electronică la Nava Hidrografică Eugen STIHI. Ulterior, în perioada 1992-2001, a îndeplinit, succesiv, funcţiile de Comandant Unitate de luptă navigaţie la corvetele 262, 264 şi 265 de la Divizionul 79 Vânătoare de Submarine, Comandant Serviciu de luptă arme sub apă la corveta 263 şi Ofiţer secund la Corveta 262.
Între anii 2001-2005, a îndeplinit funcţia de comandant al Navei Purtătoare de Rachete 190 „Lăstunul“, iar în perioada 2005-2008 a fost Comandant secund la fregata Mărăşeşti. În perioada 2008-2010, a urmat cursurile Masteratului Conducere Interarme - Forţe Navale, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti.
După absolvire, a fost numit în funcţia de şef Birou planificare sprijin operaţii în echipa de comandă din Statul Major al Forţelor Navale. Din 2011 până în 2015, a îndeplinit diferite funcţii de conducere ale unor structuri din Centrul 243 Radioelectronic şi Observare (CREO), iar în 2015 a fost numit Locţiitor al comandantului CREO. În perioada aprilie-iunie 2016, a fost împuternicit la comanda Divizionului 150 Rachete Navale, iar prin ordinul şefului Statului Major General, începând cu 1 iulie 2016, a fost numit Comandantul Divizionului 150 Rachete Navale.

Pregătirea profesională şi-a perfecţionat-o prin absolvirea unor cursuri, precum Cursul de şefi de armă, specialitatea Navigaţie, Cursul de radiocomunicaţii navale terminologie NATO, Cursul de folosire în luptă a unităţilor de nave, Cursul de limba engleză, terminologie militară pentru ţările din Europa Centrală şi de Est (Defense School of Languages, Beaconsfield, Marea Britanie), Cursul de dezarmare, demobilizare şi integrare (Centrul de studii pentru menţinerea păcii „Pearson” Canada), Cursul NATO de orientare pentru ofiţeri de stat major (Universitatea Naţională de Apărare, Washington DC, SUA), Cursul postuniversitar de perfecţionare în specializarea Managementul resurselor de apărare pentru personalul de conducere (DRESMARA, Braşov) şi Cursul de dezvoltare profesională în conducere strategică în domeniul Informaţiilor pentru apărare (UNAp „Carol I“, Bucureşti).

De-a lungul carierei, comandorul Dumitrescu a participat la numeroase exerciţii internaţionale: Cooperative Partner (1998, 2000, 2001, 2002), Rescue Eagle (1998), Blackseafor (2001, 2005, 2010), Alied Action (2003), Blackseapartnership (2009), Breeze / Certex (2011).

În semn de apreciere pentru profesionalismul dovedit şi pentru rezultatele obţinute de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele ordine şi medalii: Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 ani de activitate, Emblema de Onoare a Statului Major General, Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate, Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii