Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrutin repetat la Colegiul Medicilor Constanţa Mihai Onciu - „Vom solicita o conducere interimară care să organizeze alegeri corecte“

ro

14 Dec, 2015 00:00 3159 Marime text

 
Rezultatele alegerilor pentru Consiliul Colegiului Medicilor, Comisia de Cenzori din Judeţul Constanţa şi Adunarea Generală Naţională, pentru mandatul 2015-2019, au fost invalidate, pe baza mai multor contestaţii depuse. Cel mai probabil, alegerile vor fi reluate în martie anul viitor.
 
Reamintim că primul tur de scrutin s-a desfăşurat timp de trei zile: 28, 29 noiembrie şi 1 decembrie. A doua confruntare electorală a medicilor a fost organizată în perioada 6 - 8 decembrie. Pentru Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Constanţa şi-au depus candidaturile 65 de cadre medicale, inclusiv actualul preşedinte al CMR Constanţa, dr. Gabriela Dascăl, chiar dacă se află la cel de-al treilea mandat consecutiv. Alţi 38 de medici şi-au depus candidaturile pentru Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România.
 
Gabriela Dascăl, actualul preşedinte al Colegiului Medicilor din Constanţa, a confirmat informaţia pentru cotidianul ZIUA de Constanţa. „Comisia Electorală Centrală a invalidat rezultatul alegerilor locale în 34 de judeţe şi le-a validat în cinci judeţe pentru consiliile locale, luând ca bază legală Legea 95. Este vorba despre o interpretare a legii. Legea este imperfectă, prin urmare, lasă loc la interpretări“, a spus Gabriela Dascăl.
 
Aceasta a ţinut să precizeze că există posibilitatea depunerii unei contestaţii. „Nu avem ce să facem. Vom respecta decizia. Însă există posibilitatea să depunem o contestaţie. Vom vorbi cu colegii şi vom analiza situaţia. Cu maximum de eficacitate şi economicitate pentru instituţia noastră, vom lua şi o decizie în acest sens“, a conchis Gabriela Dascăl.

Medicii constănţeni, nemulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat alegerile

La Constanţa au existat cadre medicale care s-au arătat nemulţumite de modul în care au decurs alegerile, precum şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa, Mihai Onciu. Acesta ne-a declarat: „Este vorba de validarea ilegală a unor candidaturi. Mai multe persoane, printre care şi eu însumi, au depus contestaţii. Am contestat validitatea alegerilor şi a mandatelor persoanelor care nu îndeplineau condiţiile legale de a se înscrie la acest scrutin. Se vor relua alegerile.“
 
În aceste condiţii, se pune problema unei conduceri interimare la nivelul Colegiului Medicilor Constanţa. „Vom solicita instituirea la Constanţa a unei conduceri interimare care să aibă drept obiectiv gestionarea problemelor organizaţiei până la alegeri şi mai ales organizarea în condiţii de siguranţă şi transparenţă deplină a acestor alegeri. Vrem alegeri corecte şi credibile. Eu cred că ar trebui să se accepte acest lucru, mai ales că mandatele persoanelor care au deţinut funcţii în conducerea locală au expirat de drept“,  a mai spus Mihai Onciu.
 
Următoarele alegeri ar putea avea loc în luna martie a anului viitor. „Ni s-a spus că s-ar putea să fie în luna martie. Dar până atunci trebuie să avem la Constanţa o conducere interimară. În primul rând, nu trebuie să facă parte din aceasta cei care, ilegal, au candidat la aceste alegeri“, a mai spus şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa.

Citeşte şi

După două tururi de scrutin Cadrele medicale şi-au desemnat reprezentanţii în Consiliul Colegiului Medicilor din Constanţa. Iată aleşii!

Alegeri la Colegiul Medicilor Constanţa Mihai Onciu - „În calitate de membru al CM doresc ca acestea să fie libere şi corecte“

Alegeri pentru conducerea Colegiului Medicilor Constanţa Candidaturile au fost validate. Se anunţă o „bătaie“ care va dura trei zile

Alegerile de la Constanţa vor dura trei zile Doctorii cer Consiliului Medicilor din România supravegherea scrutinului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Sanda 14 Dec, 2015 19:00 Nu ar trebui ca si conducerea CMR sa respecte regula celor doua mandate?!?