Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scos la vânzare şi salvat de la ruinare Hotelul Sport din Eforie intră într-un amplu proces de extindere şi modernizare (document)

ro

02 May, 2015 00:00 4021 Marime text
În urmă cu o săptămână, ZIUA de Constanţa nota faptul că hotelului Sport din Eforie Nord i se pregăteşte ceva. Planurile noilor proprietari ai hotelului s-au concretizat într-un proiect de extindere şi modernizare. La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depusă o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru acest proiect, în urmă cu o săptămână. Potrivit memoriului de prezentare, hotelul Sport din Eforie, situat pe stradă Brizei, va „suferi“ o schimbare majoră, urmând a fi construit un nou corp al clădirii. Terenul pe care se va construi imobilul se află în folosinţa beneficiarului şi are o are suprafaţă de 770 mp, cu o lungime front de 44,15 m, la strada Brizei. Se propune extinderea şi modernizarea hotelului Sport conform certificatului de urbanism nr. 77/09.04.2015, emis de Primăria Oraşului Eforie.

Suprafaţa hotelului Sport, extinsă de trei ori

Construcţia propusă va fi structurată astfel: la parter vor fi amenajate spaţii tehnico-administrative ce deservesc activitatea desfăşurată în hotel plus spaţii de cazare specifice, cu băi şi balcoane aferente. Etajele 1 şi 2 sunt destinate spaţiilor de cazare specifice, cu băi şi balcoane aferente + spaţii depozitare. Accesul public se va face din strada Brizei, de pe latura de sud. În prezent, suprafaţă construită este de 617 mp, însă, după extindere, va ajunge la 1.829,78 de metri pătraţi, cu tot cu balcoane. Scopul realizării proiectului este îmbunătăţirea condiţiilor de cazare din zonă. Conform reglementărilor în vigoare, clădirea propusă se încadrează în categoria de importanţă C - clădiri de importanţă normală. Conform clasificării din normativul P 100-1/2013, construcţia se încadrează în clasa a III-a de importanţă (clădiri de tip curent).
 
Spaţiul de cazare este căutat vara în special de tinerii care vor să petreacă la mare câteva zile, la preţuri mici. Condiţiile de o stea nu sunt pe gustul tuturor turiştilor, însă sunt pe placul celor cu posibilităţi reduse.
Hotel Sport funcţionează pe Stedra Impex SRL, înfiinţată în 1994. Societatea, în anul 2001, reprezentată atunci de Gina Sărăcin, a absorbit firma DS ROM IT SRL, reprezentată de Stelian Dragoman. Potrivit datelor actuale de la Registrul Comerţului, în prezent asociaţi în firma sunt Mariana Gheteu (49%) şi Octavian Gheteu (51%), cel din urmă fiind şi administratorul firmei ce are ca obiect de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“. Cei doi mai sunt asociaţi şi în Lady Nicol Com Impex SRL din Bucureşti, Lucky 97 Comexim SRL din capitală şi Ocmari Comimpex 99 SRL din Bucureşti.
 
Citeşte şi:
Scos la vânzare, vizat acum pentru extindere şi modernizare: Hotelului Sport din Eforie Nord i se pregăteşte ceva
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii