Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Santierul Naval Daewoo Mangalia construieste un al doilea mare portcontainer

ro

31 Aug, 2005 00:00 1588 Marime text
In halele de debitare ale Santierului Naval Daewoo Heavy Industries din Mangalia au inceput lucrarile de confectionare a infrastructurii metalice la cea de-a doua nava portcontainer de mare capacitate. Aceasta a fost comandata de o companie germana si introdusa in productie in acest an. Potrivit inginerului Gemal Memetcea, purtatorul de cuvant al santierului, nava care a intrat in productie este cea de-a doua, dintr-o serie de opt portcontainere, si reprezinta un mare succes pentru industria navala romaneasca, clasata de acum printre cei mai importanti constructori de nave portcontainer la nivel international. Noul vas va avea 275 de metri lungime, 32,2 metri latime si o inaltime de 21,5 metri. Capacitatea navei va fi de 4860 TEU, aceasta putandu-se deplasa cu o viteza de 24 de noduri. Potrivit precizarilor oferite de Gemal Memetcea, contractele pentru cele opt portcontainere de 4860 TEU au fost semnate pe 20 martie 2004 pentru patru nave si, respectiv, pe 22 februarie 2005, pentru celelalte patru proiecte. De asemenea, pe 14 aprilie 2005, Daewoo Mangalia Heavy Industries a semnat un alt contract pentru constructia a sase portcontainere cu capacitatea de 5560 TEU. Prin constructia acestor portcontainere si prin livrarea lor catre clienti, compania Daewoo Mangalia Heavy Industries devine primul santier naval din arealul Marii Negre si al Marii Mediterane care construieste nave de dimensiuni Panamax si Post-Panamax. In acest sens, Romania devine cel de-al treilea producator european de nave portcontainer de mare capacitate, dupa Danemarca si Germania, si al patrulea santier din lume, considerand si Coreea de Sud.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii