Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sancţiuni de până la 2500 de lei şi retragerea autorizaţiei A intrat în vigoare noul regulament pentru activităţile economice în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia

ro

02 Jan, 2017 00:00 7788 Marime text
Pe 1 ianuarie a intrat în vigoare „Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța“, aprobat prin prin H.C.L. nr. 371/29.12.2016. Toți operatorii economici sub obligaţi să-l respecte. Cele mai importante menţiuni impuse de regulament vizează autorizarea activităţilor economice dar şi nivelul de zgomot de care agenţii economici sunt obligaţi să ţină cont.

Comercianţii care vor să desfăşoare activităţi pe plajă, sunt obligaţi să obţină dublă autorizare, de la Apele Române, administratorul plajei, dar şi de la Primărie. În toate restaurantele, terasele şi barurile din municipiu, muzica nu trebuie să depăşească nivelul de 75 decibeli pentru saloanele fără orchestră, respectiv 90 decibeli pentru cele cu orchestră, la interior şi doar 65 decibeli la exterior. Proprietarii imobilelor limitrofe restaurantelor şi barurilor vor avea un cuvânt de spus din acest an. Astfel, în cazul unor reclamaţii întemeiate, agenţii economici pot rămâne fără autorizaţia.

Pentru staţiunea Mamaia şi Satul de Vacanţă, regulamentul reglementează comerţul, astfel încât produsele din carne sau patiserie nu se vor mai putea vinde decât în structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică clasificate și în unități specializate autorizate conform normelor sanitare și sanitar-veterinare.

Noi reglementări

Activităţile economice din zona peninsulară - Portul Tomis

Regulamentul impune şi anumite zone în care se vor putea desfăşura activităţi economice cu caracter temporar: peninsulă, între strada Traian şi faleza Cazino, inclusiv în Piaţa Ovidiu, faleza Cazinoului, între Vraja Mării şi Portul Tomis, promenada Ştefan cel Mare, dar şi în parcurile Tăbăcărie, Gară, Tomis II, Poarta 6, Sala Sporturilor, Casa de Cultură, Arheologic.

Revenind la staţiunea Mamaia, Consiliul Local Municipal impune cerinţe speciale. Astfel, pe tronsonul cuprins între hotelul Victoria şi staţia telegondolă (zona Cazino) nu se va autoriza comerţul de întâmpinare pentru unităţile comerciale, iar comercializarea produselor hand made şi a cadourilor estivale se va desfăşura doar în bazarul Perla. În piaţeta Perla nu se va mai derula niciun fel de activitate de comerţ, ci doar evenimente culturale, sportive, campanii promoţionale şi jocuri de artificii.

Principalele categorii de activităţi economice cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public sunt: activităţi de comerţ de mic detaliu, gen flori; legume-fructe; cărţi; presă; obiecte religioase; hand made (articole lucrate manual) şi cadouri estivale cu articole promoţionale pentru municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă; îngheţată; baloane; reproduceri arheologice, numismatică; activităţi cu caracter ocazional: produse specifice sărbătorilor tradiţionale (Paşte, Crăciun, Moşii de Vară, Moşii de Iarnă, mărţişoare, felicitări etc.); bilete jocuri de noroc; obiecte de uz casnic. Sau activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi comerciale, activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică (terase de alimentaţie publică); prestări servicii (cinema, jocuri de artificii, închirieri echipamente sportive etc.); circuri; activităţi cu caracter cultural/artistic/sportiv (târguri, expoziţii, spectacole, festivaluri etc.); campanii promoţionale; realizare şi comercializare produse de artizanat, pictură şi filmări.

Sectoarele din municipiul Constanţa şi condiţiile în care se pot desfăşura activităţi economice cu caracter temporar în zone publice sau cu acces public sunt următoarele: zona peninsulară - de la strada Traian (Lupoaică) până la faleza Cazinoului, inclusiv Piaţa Ovidiu. Activităţile permise aici sunt: activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi comerciale (expunerea în faţa propriei unităţi comerciale a produselor din unitate); activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică - terase; activităţi de promovare (campanii promoţionale); activităţi cu caracter social/cultural/sportiv; activităţi comerciale ocazionale - produse specifice sărbătorilor tradiţionale şi prestări servicii (cinema, jocuri de artificii etc); filmări. Se pot organiza expoziţii de grafică, pictură, artă fotografică, caricatură.

În zona falezei Cazinoului - de la Vraja Mării până la Portul Tomis, activităţile permise sunt: activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică - terase de alimentaţie publică; realizare şi comercializare pictură, artă fotografică, reproduceri arheologice, numismatică; comercializare îngheţată; activităţi cu caracter social/cultural/sportiv; activităţi de promovare (campanii promoţionale); prestări servicii (cinema, jocuri de artificii etc); activităţi de comerţ de mic detaliu: bilete jocuri de noroc sau filmări.

Pentru promenada Ştefan cel Mare 

Activităţi permise sunt activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi comerciale, activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică - terase de alimentaţie publică; realizare şi comercializare tablouri, portrete; activităţi de comerţ de mic detaliu (carte, presă, obiecte religioase); activităţi cu caracter social/cultural/sportiv; activităţi de promovare (campanii promoţionale); activităţi comerciale ocazionale (comerţ de mic detaliu: produse specifice sărbătorilor tradiţionale -Paşte, Crăciun, mărţişoare etc.); prestări servicii (cinema, jocuri de artificii etc.) sau filmare.

În zona parcurilor (Tăbăcărie, Gară, Tomis II, Poarta 6, Sala Sporturilor, Casa de Cultură, Arheologic) şi limitrof acestora: activităţi permise - activităţi de comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică - terase de alimentaţie publică; activităţi de promovare (campanii promoţionale); activităţi cu caracter social/cultural/sportiv; prestări servicii (închirieri echipamente sportive etc.); activităţi de comerţ de mic detaliu: îngheţată, sucuri naturale sau filmare.

Terasele vor avea mobilier în culori wenge, bej, crem, alb

În zonele pietonale este permisă funcţionarea teraselor de alimentaţie publică, dar numai cu respectarea unor limite, fără să afecteze accesul în incinta spaţiilor învecinate, traficul pietonal sau al autovehiculelor. De asemenea, se interzice amplasarea teraselor pe carosabil sau pe spaţiul verde şi a oricărui sistem de ancorare a elementelor de mobilier, de umbrire sau pentru delimitarea teraselor în pavaj. Mobilierul acceptat trebuie să fie de calitate superioară şi într-una dintre culorile wenge, bej, crem, alb, în timp ce umbrelele vor fi doar alb, bej sau crem.

Programul de funcţionare al teraselor va fi, de asemenea, reglementat: în zona cuprinsă între Capitol şi strada Traian (Lupoaică), în perioada 1 mai - 31 octombrie, programul nu va depăşi ora 23.00, respectiv ora 24.00 în weekend, iar în restul anului, ora 22.00. În timpul sezonului, în weekend, programul se poate extinde până la ora 1.00.

Sancţiunile pentru nerespectarea regulamentului vor fi aplicate de Poliţia Locală şi încep de la 1.000 de lei şi pot ajunge până la 2.500 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii