Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Salvati Copiii" Mangalia deruleaza proiecte pentru promovarea drepturilor micutilor

ro

18 Jun, 2008 00:00 2588 Marime text
1213715285.jpg

Una dintre cele mai active filiale ale Organizatiei "Salvati Copiii", cea din Mangalia, desfasoara, in prezent, mai multe proiecte, incepute in urma cu mai multi ani, menite sa apere drepturile copilului

Proiectul "Educatie pentru Sanatate", derulat in unitatile scolare din mediul rural si urban, a presupus, pana in momentul de fata, pe langa distribuirea de pliante, fluturasi si alte materiale informative in scoli si licee, o adevarata "miscare" de trupe a voluntarilor in sudul litoralului, pe timpul sezonului estival. Zeci de voluntari ai organizatiei impart materiale in garile si pe plajele litoralului, de la Costinesti la Vama Veche, stau de vorba cu tinerii despre riscurile la care se expun in cazul consumului de stupefiante, dar si despre modul in care parintii isi pot influenta copiii sa nu incerce un drog sau sa se opreasca daca deja au facut-o. Presedintele Organizatiei "Salvati Copiii" Mangalia, Elena Alexe, ne-a declarat ca alte doua proiecte - "Preventie Abandon" si "First Steps" - vor fi continuate si anul acesta. Primul se refera la acordarea, lunar, a unei sume de bani pentru copiii foarte saraci din Mangalia, iar cel de-al doilea are in vedere una dintre putinele gradinite sociale din zona, destinate copiilor de la "baracile" din localitate. "Proiectul a fost de la inceput un succes, pentru ca, pe langa cei 20 de micuti cu situatii materiale precare, carora le-am pus la dispozitie tot ce au avut nevoie pentru a veni la gradinita - autobuz special, care sa ii duca si sa ii aduca de acasa, rechizite si uniforme, o sala de curs moderna -, am avut surpriza ca mai multi parinti de la alte gradinite din Mangalia sa-si manifeste dorinta de a-si aduce copiii la noi, pentru ca avem conditii optime", afirma presedintele Organizatiei "Salvati Copiii" Mangalia, Elena Alexe. Tocmai pentru cei 20 de copii, in perioada 1 - 25 august, va fi organizata, la "Step by Step", o "gradinita estivala". Micutii vor primi hrana si rechizite si vor beneficia de un program scolar ce va cuprinde atat orarul normal, cat si ore de joaca.

"Alter Ego" - proiect pentru tinerii intre 14 si 18 ani

Copiii si tinerii din Mangalia sunt invitati sa participe si la un inedit concurs national, organizat de Reteaua institutelor culturale din Uniunea Europeana - EUNIC, in cadrul Anului European al Dialogului Intercultural 2008. In cadrul Proiectului "Alter Ego", tinerii ce se vor inscrie in concurs trebuie sa creeze un portret dublu - un autoportret, alaturi de un portret al unei persoane cu origine diferita si alta traditie culturala. Toate lucrarile vor fi adunate intr-un web space central (www.alterego-europe.eu), unde lucrarile vor putea fi evaluate si votate, inclusiv de public, iar apoi un juriu va selectiona castigatorul. Acesta va beneficia de o deplasare in Danemarca, spre sfarsitul anului, iar cele mai bune lucrari vor fi expuse in toata Europa. Termenul limita de postare a lucrarilor este 30 august 2008. Acestea pot fi realizate sub forma de fotografie, video, text, muzica, desen sau o combinatie intre acestea.

Scris de: {autor}Mihaela MARIN-DUBEI{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii