Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România. Explozie puternică. S-a declanșat Planul Roșu. 40 de apartamente distruse. Zeci de persoane fără locuințe

ro

19 Oct, 2016 06:13 2820 Marime text
O explozie s-a produs,  puțin după miezul nopții, la un bloc situat la intersecția străzilor Arțarilor și Trandafirilor, în zona Decebal, din Bistrița, potrivit bistriteanul.ro.
 
Se pare că o butelie a explodat la etajul trei al unui bloc.

Din primele informații reiese că pagubele produse de explozie sunt mari. Locuințele blocului de peste drumul celui în care s-a produs deflagrația au rămas fără geamuri. Bucăți din blocul în care s-a produs explozia au fost împrăștiate în locul de joacă pentru copii din apropiere, întinzându-se pe zeci de metri.
 
Cel mai probabil a fost afectată structura de rezistență a clădirii, plăcile de beton deplasându-se pur și simplu la etajul al III-lea. Un martor povestește cum a văzut  de la patru blocuri distanță o flacără care ardea cu putere, imediat după ce s-a auzit bubuitura.
 
Potrivit ISU Bistrița, au fost afectate toate cele 40 de apartamente din blocul în care s-a produs explozia și alte 20-25 din blocul de vis-a-vis.

Nouă persoane au avut nevoie de ajutor medical, una fiind în stare gravă, cu arsuri de peste 70% din suprafața corpului. Se pare că în starea cea mai gravă s-ar afla tânărul care locuiește în apartamentul unde s-a produs explozia.
Circa o sută de persoane au rămas acum fără locuințe din cauza exploziei.
Oficialii au declanșat Planul Roșu de acțiune. 

sursa text si foto: bistriteanul.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii